Posts in Category: architecture

The Spider’s stratagem 2

IMG_2906_resize

“The best zoom lens is your legs.”
– Ernst Haas

Încheiere 2

IMG_2958_resize

Frate, o boală învinsă ți se pare orice carte.
Dar cel ce ți-a vorbit e în pământ.
E în apă. E în vânt.
Sau mai departe.

Cu foaia aceasta închid porțile și trag cheile.
Sunt undeva jos sau undeva sus.
Tu stinge-ți lumânarea și-ntreabă-te:
taina trăită unde s-a dus?

Ți-a mai rămas în urechi vreun cuvânt?
De la basmul sângelui spus
întoarce-ți sufletul către perete
și lacrima către apus.

(Lucian Blaga)

Suprema ardere

suprema ardere lucian blaga

Ard molcom lumânarile
de ceară în sfeșnice.
un tâlc s-alege sibilin
prin umbrele veșnice.

Pe vetre și în capiște
s-ațâță jeraticul.
S-aprinde ambra pentru zei,
și mirtul, sălbaticul.

Și arde untdelemnul în
opaițul cu toartele,
pentru vieți ce vor veni,
dar și pentru moartele.

Dacă lumina ar cânta
varsându-și puzderia
noi am vedea cum cântecul
consumă materia.

(Lucian Blaga)

Un semn al mâinii, ca un rămas bun | Tellement j’ai d’amour pour toi

NotreDame_2012_35_resize

Unacceptable

2015-05-16 Cimitirul Bellu_08_resize

In search of the divine, we come across the profane; what the prospect of hope offers, our gaze cannot afford to return. We are unacceptable.

El Libertador

2015-05-16 Cimitirul Bellu_15_resize

“Atunci îşi încrucişă braţele pe piept şi începu să asculte glasurile limpezi ale sclavilor din fabrică intonând rugăciunea de la orele şase, iar pe fereastră văzu diamantul lui Venus de pe cer care pierea pentru totdeauna, zăpezile eterne, tinerele plante agăţătoare ale căror clopoţei galbeni nu-i va mai vedea înflorind în sâmbăta următoare din casa închisă, cufundată în doliu, ultimele scântei ale vieţii care niciodată, în vecii vecilor, nu avea să se mai repete.“

(Gabriel Garcia Marquez, Generalul în labirintul său)

Tenno-heika, Banzai, Kimi ga yo

bran_oct2013 154_resize

“Dr. Y. Hiraiwa, professor of Hiroshima University of Literature and Science, and one of my church members, was buried by the bomb under the two storied house with his son, a student of Tokyo University. Both of them could not move an inch under tremendously heavy pressure. And the house already caught fire. His son said, ‘Father, we can do nothing except make our mind up to consecrate our lives for the country. Let us give Banzai to our Emperor.’ Then the father followed after his son, ‘Tenno-heika, Banzai, Banzai, Banzai!’ In the result, Dr Hiraiwa said, ‘Strange to say, I felt calm and bright and peaceful spirit in my heart, when I chanted Banzai to Tenno.’ Afterward his son got out and digged down and pulled out his father and thus they were saved. In thinking of their experience of that time Dr. Hiraiwa repeated, ‘What a fortunate that we are Japanese! It was my first time I ever tasted such a beautiful spirit when I decided to die for our Emperor.’

Miss Kayoko Nobutoki, a student of girl’s high school, Hiroshima Jazabuin, and a daughter of my church member, was taking rest with her friends beside the heavy fence of the Buddhist Temple. At the moment the atomic bomb was dropped, the fence fell upon them. They could not move a bit under such a heavy fence and then smoke entered into even a crack and choked their breath. One of the girls begun to sing Kimi ga yo, national anthem, and others followed in chorus and died. Meanwhile one of them found a crack and struggled hard to get out. When she was taken in the Red Cross Hospital she told how her friends died, tracing back in her memory to singing in chorus our national anthem. They were just 13 years old.

Yes, people of Hiroshima died manly in the atomic bombing, believing that it was for Emperor’s sake.” (Hiroshima, by John Hersey, The New Yorker, august 1946)

Viitorul e trecut | Days of future past

window-wall-paint

“I’m looking for the unexpected. I’m looking for things I’ve never seen before.”

– Robert Mapplethorpe

Adorație de piatră | Stone worshipper

2015-05-16 Cimitirul Bellu_05_resize

My job as a portrait photographer is to seduce, amuse and entertain.
– Helmut Newton

Fericiți cei prigoniți | Blessed be the persecuted ones

zid cetate

„Zilele de sărbătoare, dar mai ales Sfintele Paști, provocau îngrijorări multiple celor ce ne păzeau. Veneau cu duiumul prin celule să ne spioneze, să ne surprindă făcând rugăciuni sau cântând „Hristos a înviat”. De pildă, celularul de la Aiud, celebrul T, în noaptea Învierii era înțesat cu gardieni pentru a ne împiedica să cântăm în cor „Hristos a înviat”. Nu au reușit niciodată. Glasurile noastre, mângâiate de lacrimile pentru cei de acasă, umpleau cerurile cu Rugăciunile Învierii, reamintind orășenilor de dincolo de zidurile închisorii, de lumea durerii ce viețuia aproape de ei. Plăteam amarnic această binecuvântată mărturisire pe care o rosteam din convingerea că trebuie să înălțăm Ruga Învierii, pentru că era și „Învierea” noastră din greul în care trăiam.” (Paul Păltănea, „Sfintele Paști după gratii comuniste” în Revista Dunărea de Jos, An 1 (2002) nr. 3, mai 2002.

„Sfintele Paști nu ne prindeau nepregătiți. Posteam miercurea și vinerea, mâncând doar seara. Duminica, în momente lipsite de spionarea gardienilor, rosteam liturghia, căci mulți dintre noi, preoți și mireni, o știam pe de rost. Viața aceasta creștină ne ajuta să trecem cu bine greul cotidian, de multe ori imposibil de suportat. Înfrângerea acestui ‘imposibil’, prin puterea ce ne-o trăgeam din adâncurile temeiuri ale rugăciunii, ne-o înălțam spre marea seninătate, pe care mulți dintre noi nu o cunoșteam pe deplin la ceasul intrării în temniță.” (Paul Păltănea, „Sfintele Paști după gratii comuniste” în Revista Dunărea de Jos, An 1 (2002) nr. 3, mai 2002.

„Imaginaţi-vă cum făceam noi Paștele! Când cânta toată pușcăria „Hristos a înviat!”, miliţienii ne suduiau, stăteau cu parii pe noi, dar noi tot cântam! Acolo am trăit cel mai intens bucuria Învierii! […] Era directorul care-i îndemna: ‘Bateţi-i, măi! Nu vedeţi că sunt creștini?’” (Pr. Dimitrie Bejan, „Bucuriile suferinţei”, Hârlău – Iași, 2002, p. 88)