Posts Tagged: rainer maria rilke

Cântări îngereşti II

Valul de lumină

Cine plânge undeva în lume,
fără rost plânge în lume,
mă plânge pe mine.

Cine râde undeva în noapte,
fără rost râde în noapte,
râde de mine.

Cine merge undeva în lume,
fără rost merge prin lume,
merge spre mine.

Cine moare undeva în lume,
fără rost moare în lume,
se uită la mine.

(Rainer Maria Rilke – Ceas grav)

Tu, întuneric din care mă trag

2015-10-sighisoara_126_resize

Tu, întuneric din care mă trag
decât flacăra îmi eşti mai drag
cu care lumea se mărgineşte
şi străluceşte
printr-un cerc oarecare
dar nici o fiinţă n-o ştie
peste aceste hotare.
Însă întunericul ţine totul
de la sine
chipuri şi flăcări, vieţuitoarele, pe mine
totul pe apucate
om, stihii şi fapte
Ba poate o gigantică forţă poate
ne muşcă alăturea în vecinătate.
Eu cred în noapte.

(Rainer Maria Rilke, Tu, întuneric din care mă trag)

The work of the eyes is done

cimitirul_bellu_2016_32_resize

„Extinguish my eyes, I’ll go on seeing you.
Seal my ears, I’ll go on hearing you.
And without feet I can make my way to you,
without a mouth I can swear your name.

Break off my arms, I’ll take hold of you
with my heart as with a hand.
Stop my heart, and my brain will start to beat.
And if you consume my brain with fire,
I’ll feel you burn in every drop of my blood.”
Rainer Maria Rilke

 

Autumn day

vulcani2012_051_resize

vulcani2012_055_resize

Lord: it is time. The summer was immense.
Lay your shadow on the sundials
and let loose the wind in the fields.

Bid the last fruits to be full;
give them another two more southerly days,
press them to ripeness, and chase
the last sweetness into the heavy wine.

Whoever has no house now will not build one anymore.
Whoever is alone now will remain so for a long time,
will stay up, read, write long letters,
and wander the avenues, up and down,
restlessly, while the leaves are blowing.

(Rainer Maria Rilke – Autumn Day)

 

Sărutul | The Kiss

the_kiss
Madrid, martie 2014

Să nu-ncerci viaţa s-o pricepi,
atunci se face sărbătoare.
Şi fiecare zi s-o-ncepi,
ca un copil ce, pe cărare,
primeşte darul, numai floare,
al adierilor ce trec.

S-adune florile-n buchet,
Nu-i trece pruncului prin minte.
Din păr el le desface-ncet,
Întinde mâinile-nainte,
Si cere altele, fierbinte,
La anii tineri, care-ncep.

(Rainer Maria Rilke, Să nu-ncerci viaţa s-o pricepi)

Ce tânăr sunt

hommen_resize
Paris, ianuarie 2014

Ce tânăr sunt. M-aş dărui cu-nfiorare
oricărui zvon ce calea mi-o aţine;
supus, în blânda vântului strânsoare,
precum în parcuri plante suitoare,
vrea doru-mi vrejurile să-şi anine.

Şi-oricărei arme pieptu-mi dezgolesc,
atât cât simt că pieptul se lărgeşte.
Căci este timp de drum să mă gătesc,
când din răcoarea-acestor maluri,
ziua în ţări fără de ţărmuri mă goneşte.

(Rainer Maria Rilke, Ce tânăr sunt. În româneşte de Maria Banuş)

Singurătate | Solitude (Tribute to Michael Kenna II)

Tribute to Michael Kenna 2_resizeSingurătatea ca o ploaie-mi pare.
Din mări ea suie către înserare;
şi din câmpii pierdute-n depărtare
suie la cer, statornicu-i lăcaş.
Şi-abia din cer se lasă pe oraş.
Şi plouă-n ora vag crepusculară,
când toate străzile spre zori se-ndreaptă,
când trupuri ce nimica nu aflară,
dezamăgit şi trist se trag deoparte;
când oameni care se urăsc de moarte
dorm în acelaşi pat, atât de-aproape:

singurătatea trece-atunci pe ape…

(Rainer Maria Rilke, Singurătate. În româneşte de Maria Banuş)

Camera în care-a murit un băiat I The room a boy died in

camera in care a murit un baiat

Acuma sunt, dintr-o dată, des-părțit.
Începe
o noua învățare, întrebări noi?
Sau pot să spun acum,
cum totul e la voi? – M-aș speria.
Casa? Nicicând prea bine nu am înțeles-o.
Odăile? Ah, multe existau acolo.

Ar trebui copii morți să mai fie,
cu care să mă joc. Însă, -s mereu
unii ce mor. Întâi zăceau, la fel și eu,
în cameră, și nu se însănătoșeau.

Sănătos… Cum sună-aici. Mai are sens?
Acolo, unde sunt,
nu este, cred, nimeni bolnav.
De la durerea mea de gât e deja mult –

Aici oricare-i ca o băutură rece.

Încă, pe cei care ne beau, nu i-am văzut.

(Rainer Maria Rilke – Requiem – La moartea unui băiat, fragment)

Cine acum e singur, va rămânea-ndelung | Whoever is alone now will remain so for a long time

Zi de toamna - Autumn day

Cine acum nu are casă, nu-şi mai face.
Cine acum e singur, va rămânea-ndelung.
O să vegheze, va ceti, scrisori va scrie lungi
şi pe alei va rătăci acolo şi încoace
pierdut, când frunzele se-ndungă şi cad foşning prelung.

(Rainer Maria Rilke – Zi de toamnă, fragment)

Whoever has no house now will not build one anymore.
Whoever is alone now will remain so for a long time,
will stay up, read, write long letters,
and wander the avenues, up and down,
restlessly, while the leaves are blowing.

(Rainer Maria Rilke – Autumn day, fragment)

Intrare | Entry

intrare-rainer-maria-rilke

Oricine-ai fi, în faptul înserării,
lasă-ţi odaia-n care totul ştii;
casa ta-i ultima în faţa depărtării,
oricine-ai fi.
Cu ochii-ţi obosiţi, care cu greu,
de pragul cel tocit se mai desfac,
încet de tot înalţi pe cerul tău,
zvelt, singuratic, negrul tău copac.
Şi lumea ai creat, şi ea e mare:
şi ca o vorbă ce-n tăceri se coace.
Şi cînd voinţei rostul ei apare,
duios de ea privirea-ţi se desface.

(Rainer Maria Rilke – Intrare. versiunea în limba română de aici)

Whoever you are, in the evening,
leave your room, where everything you know ;
your house is the last in front of distance,
whoever you are.
With your tired eyes, that hardly
from the blunt threshold tear off,
slowly you are raising towards your sky,
slender and lonely, your black tree.
And you have created the world, and it is great,
like an word that is rippening in silence.
But when to your will appears its meaning,
tenderly from it you take your eyes off.

(Rainer Maria Rilke – Entry)