Posts Tagged: port blair

India calling (6)

2015-01-30 India Havelock 029_resize

31 ianuarie, Port Blair, South Andaman (Insulele Andaman & Nicobar)

Indienii îmi lasă impresia unor copii aflați într-un perpetuu și nedorit proces de maturizare. Naivitatea infantilă aproape, pasiunea pentru culori tari, zorzoane și dansuri, insistența gălăgioasă de a-ți face pe plac vânzându-ți cine știe ce nimic, plus zâmbetul larg lipit pe față special pentru străini mă duc cu gândul la o imensă grădiniță.

India calling (2)

Fragmente de jurnal (indian) – more to come soon

New Delhi – Andaman, ianuarie 2015

School girls in Havelock

School girls in Havelock

Cele 2 zile petrecute în New Delhi nu mi-au dat răgaz prea mult să mă acomodez. Acuz în continuare șocul cultural al contactului cu metropola de 22 de milioane de oameni. Cineva mi-a dat una în cap. Nu pot scăpa de prima imagine „indiană” imprimată pe retină în drumul spre hotel: bărbatul care-și segmenta motorul mașinii, la ora 2 dimineața, în mijlocul străzii, în timp ce toate autovehiculele din traficul care acolo este permanent îl ocoleau respectuos salutându-l cu claxoane prelungi.

E dimineața zilei 3. Colegul de camera, controlor de trafic aerian, îmi amintește ritos că plecăm spre Andaman. Eu vociferez. Vreau să știu aia și ailaltă, abia am ajuns, unde mergem?! Mă comport ca un fotbalist care se tăvălește pe jos să tragă de timp, în fluieraturile spectatorilor. Înainte să pot să comentez prea mult, sunt luat pe sus și vârât în avionul de Andaman. După 6 ore de zbor și o escală în Chennai, coborâm în Port Blair, capitala insulară, și iar șoc: în final de ianuarie transpirăm abundent sub soarele nemilos care, aveam să aflu, răsare la 5.30 și stă mult pe cer. Aici suntem aproape de Ecuator, nu există variații majore de durată în alternanța zi/noapte.

Andaman și Nicobar sunt teritorii ale Indiei sub administrare specială. Nu doar cuprind rezervații naturale numeroase, dar sunt sediul unor garnizoane militare masive, lucru parțial explicabil prin faptul că sunt mult mai aproape de Tailanda decât de India continentală. Cine dorește să ajungă acolo ar face bine să nu o pomenească direct, la Consulatul Indiei din București – nu pentru că i s-ar refuza viza, ci pentru că infernala birocrație indiană devine încă și mai… infernală atunci când incluzi oficial pe lista destinațiilor tale și Anadamanul. Oricum, pe aeroport ești fotografiat, controlat de mai multe ori și ți se dă un permis de ședere din care rezultă că IT IS STRICTLY FORBIDDEN să faci multe lucruri pentru că altfel YOUR PERMIT SHALL BE CANCELED. Asta, însă, doar pe hârtie; aici în India nimic nu e ce pare a fi…

Privesc curios chipurile oamenilor. Am fost anunțați de Mircea, singurul care a mai fost pe aici, că în Andaman sunt femei foarte frumoase. Le caut de la primele minute. E uimitor cât de variată din punct de vedere antropologic este această țară. În Andaman oamenii sunt mai solizi, cu pielea mai ciocolatie, chipuri mai late, nas de negroizi și pomeți proeminenți. Aflu ulterior că sunt urmașii corciți cu indieni ai băstinașilor, acum aproape dispăruți. În zilele următoare aveam să văd și faimoșii tamili, negri ca tuciul, dar și femei cu aspect est-asiatic, o combinație din câte înțeleg cu populația din Birmania și Tailanda. Vestimentația femeilor e fenomenală; am dileme dacă să continui să concep imaginile pentru alb-negru – ce mă fac, soția va vrea să vadă sari-urile în culori…

În autogara din Port Blair cer voie unui bunic cu păr alb să îi fotografiez nepoatele, cu o alură aproape nobiliară. Sunt încântate, deși se străduiesc să stea bățoase. Nările le freamătă ușor; nu văd turiști europeni zilnic. Oare ce-or gândi despre mine, despre noi?! Mai departe, trec pe lângă o școală și mă bucur din nou de cât este de ușor în India să faci fotografii oamenilor, chiar și copiilor, fără să se alarmeze nimeni că ești vreun pedofil nenorocit. Bucurii simple pe care Occidentul le-a pierdut!

(va urma)