Aş vrea cuiva să-i cânt-încânt,
cuiva să-i fiu lumină lângă somn.
Aş vrea lin să te legăn şi să-ţi cânt,
să te petrec din somnu-ţi şi în somn.
Aş vrea în casă singurul să fiu
răcoarea nopţii s-o îndure.
Şi-aş vrea s-ascult năuntru şi-n afară
în tine,-n lumea largă, în pădure.
Se cheamă ornicele lung bătând
şi timpul îl străvezi până la fund.
După-un străin, pe drumuri încă stând,
străin la fel, un câine latră-afund.
În urmă,-adânc, tăcere. Mi-am aplecat
grei ochii peste tine, surâzând.
Ei te curpind domol şi fulgerat se-abat
vreun lucru de tresare în beznă când şi când.

Rainer Maria Rilke, Îngânare de somn

[Fujichrome Astia 100 - emulație digitală]

Bătut-a ceasul, Doamne. Vara-a fost lungă, lungă.
Aşterne-ţi umbra peste cadranele solare
şi pe ogoare vântul dezleagă-l şi-l alungă.

Să fie pline porunceşte celor din urmă roade;
mai dăruieşte-le din Sud o zi sau două,
îndeamnă-le să se-mplinească şi înrouă
dulceaţa de pe urmă în vinul greu din cade.

(Zi de toamnă – Rainer Maria Rilke)