Prin lumea poveştilor
zumzetul veştilor.

Prin murmurul mărilor
plânsetul ţărilor.

Prin lumea aievelor
cântecul Evelor.

Prin vuietul timpului
glasul nimicului.

Prin zvonul eonului
bocetul omului.

(Lucian Blaga, Ce aude unicornul, 1957)

O, lumea, dacă nu-i o amăgire,
ne este un senin veşmânt.
Că eşti cuvânt, că eşti pământ,
nu te dezbraci de ea nicicând.

(Lucian Blaga, „Vară de noiembrie”, 1962 – fragment)

Caut, nu ştiu ce caut. Caut
un cer trecut, ajunul apus. Cât de-aplecată
e fruntea menită-nălţărilor altădată!

Caut, nu ştiu ce caut. Caut
aurore ce-au fost, tâşnitoare, aprinse
fântâni – azi cu ape legate şi-nvinse.

Caut, nu ştiu ce caut. Caut
o oră mare rămasă în mine fără făptură
ca pe-un ulcior mort o urmă de gură.

Caut, nu ştiu ce caut. Subt stele de ieri,
subt trecutele, caut
lumina stinsă pe care-o tot laud.

(Lucian Blaga, „Lumina de ieri”)

Portatul înaripat mai ţine întins
un cotor de spadă fără de flăcări.
Nu se luptă cu nimeni,
dar se simte învins.

Pretutindeni pe pajişti şi pe ogor
serafimi cu părul nins
însetează după adevăr,
dar apele din fîntîni
refuză găleţile lor.

Arînd fără îndemn
cu pluguri de lemn,
arhangheli se plîng
de greutatea aripelor.

Trece peste sori vecini
porumbelul sfîntului duh,
cu pliscul stinge cele din urma lumini.

Noaptea îngerii goi
zgribulind se culcă în fîn:
vai mie, vai ţie,
păianjeni mulţi au umplut apa vie.
odată vor putrezi şi îngerii sub glie,
tărîna va seca poveştile
din trupul trist.

(Lucian Blaga, “Paradis în destrămare”)

Nu-l mişcă ştiutele
crînguri cu ciutele.
Cărarea cu urmele,
iezerul, umbrele
nu-l cheamă. Copitele
sfarmă ispitele.

Prin ceaţă cînd lunecă
zări el adulmecă,
nu apropiatele,
ci depărtatele.

Ciulindu-şi urechile
prinde străvechile
rotiri, sus, de tulbure
foc şi de murmure.

Şi-aude, subt naltele,
unele, altele:
erele, sferele.

(Lucian Blaga – Cerbul cu stea în frunte)

Prin lumea poveştilor
zumzetul veştilor.

Prin murmurul mărilor
plânsetul ţărilor.

Prin lumea aievelor
cântecul Evelor.

Prin vuietul timpului
glasul nimicului.

Prin zvonul eonului
bocetul omului.

Copilul râde:
“Înţelepciunea şi iubirea mea e jocul”.
Tânărul cântă:
“Jocul şi înţelepciunea mea e iubirea”.
Bătrânul tace:
“Iubirea şi jocul meu e înţelepciunea”

(Lucian Blaga, vol. Poemele luminii)

“Copilul râde:
Înţelepciunea şi iubirea mea e jocul!
Tânărul cântă:
Jocul şi-nţelepciunea mea-i iubirea!
Bătrânul tace:
Iubirea şi jocul meu e-nţelepciunea!”

[Lucian Blaga, Trei feţe (vol. Poemele luminii, 1919)]

“The child laughs:
my wisdom and love is the game.
The young man sings:
my game and wisdom is the love.
The old man says nothing:
my love and game is the wisdom”.

[Lucian Blaga, Romanian poet philosopher, 1895 - 1961]

Canon 40D, Canon 17-85mm f/4-5.6, 83mm, f/5.6, 1/50s, ISO 400
Noise adaugat cu Photoshop CS3

Primăvara
Lucian Blaga

A cunoaşte. A iubi.
Încă-odată, iar şi iară,
a cunoaşte-nseamnă iarnă,
a iubi e primăvară.

A iubi – aceasta vine
tare de departe-n mine.
A iubi – aceasta vine
tare de departe-n tine.

A cunoaşte. A iubi.
Care-i drumul, ce te-ndeamnă?
A cunoaşte – ce-nseamnă?
A iubi – de ce ţi-e teamă
printre flori şi-n mare iarbă?

Printre flori şi-n mare iarbă,
patimă fără păcate
ne răstoarnă-n infinit
cu rumoare şi ardoare
de albine rencarnate.

Înc-odată, iar şi iară
a iubi e primăvară.

(Vol. Poezii, Bucureşti, 1962, 161-162)

Văzduhul seminţe mişca

În ceasul acela pe-a muntelui coamă -
unde-adăstarăm sub brazi,
nimiciţi de arzândul albastru
din clara preziua de toamnă -
Tu adormiseşi pătrunsă de soare
mie alături, în şură de cetini.
În şuier venind din adâncuri
arar ca un val de răcoare.

În valea lăsată în urmă se stinse,
de mult şi ultimul zvon.
O frunză de fag ca o flacără-n păr ţi se-oprise.
Rotind, în descândere, frunza visă
ca-n an mai putea înc-o dată
podoabă să fie de foc altui pom.
Pe munte, pe coamă, se stinse
de mult şi ultimul zvon.

Diafane, seminţe întrăripate,
pe invizibile fire,
zburau peste noi – din veac în altul purtate.
Aşa ne încearcă îndemn câteodată
spre crudă, spre sacra uimire.
Mai are încă – mai are substanţă natură.
şi-n asta nespusă risipă
a-nchipuirii dintre o clipă şi altă clipă,
totul nu poate să fie amăgire.

Văzduhul seminţe mişca
spre ţinte doar undeva-n mituri
întrezărite.
Şi-n timp ce tu surâdeai, ca-n rituri
ţi-am pus un sărut în mijlocul palmei -
niciodată tu nu vei afla! -
ţi-am pus un sărut în calda paloare din palmă
pe linia vieţii, ce se-alegea.

(Lucian Blaga)

Canon 400D, 70-200mm f/2.8, 100mm, f/2.8, 1/400 s