Umblăm pe câmp fără popas

Umblăm pe câmp fără popas sub zodii prin târziul ceas. Hotare, veac, tărâm s-au şters. Mai suntem noi şi-un univers. Pierdem în noapte, rând pe rând, tot ce sub noi era pământ. Şi mergem iar în gând, la pas. Un cer deasupra ne-a rămas. Vreo stea când cade din ţării, fără să vrei, spre ea…

Caravela

Stă pe comoda caravelă. De ani mai vechi e tot aci. Mi-o-nchipui dintrodat’ mărită. De-un timp e gata a porni. Emblema are o cetate ținută-n brațe de doi lei, un scut cu cîmpul alb și roșu și-o cruce alăturea de ei. La prora poartă, dat în aur, prelung în aer, magic semn, căscată gura de…

Oglinda din adânc

Când mă privesc într-o fântână mă văd cu-adevărat în zi aşa cum sunt şi-am fost şi-oi fi. Când mă privesc într-o fântână ghicesc în faţa mea bătrână cum ceruri şi pământ se-ngână. Când mă privesc într-o fântână ştiu că-n adâncuri foste mume îmi ţin oglindă, ochi de lume. Când mă privesc într-o fântână îmi văd…

Erele, sferele

Nu-l mişcă ştiutele
crînguri cu ciutele.
Cărarea cu urmele,
iezerul, umbrele
nu-l cheamă. Copitele
sfarmă ispitele.

Prin ceaţă cînd lunecă
zări el adulmecă,
nu apropiatele,
ci depărtatele.

Ciulindu-şi urechile
prinde străvechile
rotiri, sus, de tulbure
foc şi de murmure.

Şi-aude, subt naltele,
unele, altele:
erele, sferele.

(Lucian Blaga – „Cerbul cu stea în frunte”)

Amintire 2

Unde ești astăzi nu știu. Vulturii treceau prin Dumnezeu deasupra noastră. Alunec în amintire, e-așa de mult de-atunci. Pe culmile vechi unde soarele iese din pământ privirile tale erau albastre și-nalte de tot. Zvon legendar se ridica din brazi. Ochi atotințelegator era iezerul sfânt. În mine se mai vorbește și astăzi despre tine. Din gene,…

Încheiere 2

Frate, o boală învinsă ți se pare orice carte. Dar cel ce ți-a vorbit e în pământ. E în apă. E în vânt. Sau mai departe. Cu foaia aceasta închid porțile și trag cheile. Sunt undeva jos sau undeva sus. Tu stinge-ți lumânarea și-ntreabă-te: taina trăită unde s-a dus? Ți-a mai rămas în urechi vreun…

În marea trecere

Soarele-n zenit ține cântarul zilei. Cerul se dãruiește apelor de jos. Cu ochi cuminți dobitoace în trecere își privesc fãrã de spaimã umbra în albii. Frunzare se boltesc adânci peste o-ntreagã poveste. Nimic nu vrea sã fie altfel decât este. Numai sângele meu strigã prin pãduri dupã îndepãrtata-i copilãrie, ca un cerb bãtrân dupã ciuta…

Suprema ardere

Ard molcom lumânarile de ceară în sfeșnice. un tâlc s-alege sibilin prin umbrele veșnice. Pe vetre și în capiște s-ațâță jeraticul. S-aprinde ambra pentru zei, și mirtul, sălbaticul. Și arde untdelemnul în opaițul cu toartele, pentru vieți ce vor veni, dar și pentru moartele. Dacă lumina ar cânta varsându-și puzderia noi am vedea cum cântecul…