Posts Tagged: lucian blaga

Paradis în Destrămare | Disintegrating Paradise

2015-10-sighisoara_030_resize

2015-10-sighisoara_034_resize

2015-10-sighisoara_041_resize

Portarul înaripat mai ţine întins
un cotor de spadă fără de flăcări.
Nu se luptă cu nimeni,
dar se simte învins.
Pretudindeni pe pajişti şi pe ogor
serafimi cu păr nins
însetează după adevăr,
dar apele din fântâni
refuză găleţile lor.
Arând fără îndemn
cu pluguri de lemn,
arhanghelii se plâng
de greutatea aripelor.
Trece printre sori vecini
porumbelul sfântului duh,
cu pliscul stinge cele din urmă lumini.
Noaptea îngeri goi
zgribulind se culcă în fân:
vai mie, vai ţie,
păianjeni mulţi au umplut apa vie,
odată vor putrezi şi îngerii sub glie,
ţărâna va seca poveştile
din trupul trist.

(Lucian Blaga – din vol. Lauda somnului (1928))

The winged gatekeeper still holds up
a sword stub without flames.
He fights no one, but feels defeated.

(read here about the poet, writer and philosopher Lucian Blaga )

Umblăm pe câmp fără popas

2015-10-sighisoara_157_resize

2015-10-sighisoara_158_resize

2015-10-sighisoara_159_resize

Umblăm pe câmp fără popas
sub zodii prin târziul ceas.
Hotare, veac, tărâm s-au şters.
Mai suntem noi şi-un univers.

Pierdem în noapte, rând pe rând,
tot ce sub noi era pământ.
Şi mergem iar în gând, la pas.
Un cer deasupra ne-a rămas.

Vreo stea când cade din ţării,
fără să vrei, spre ea te ţii
şi poala-ţi potriveşti, s-o prinzi.
Lucirea numai i-o cuprinzi.

Şi cumpănim ce e, ce-a fost.
Noroc înalt, pornit cu rost,
ne-ntâmpină de sus prin vânt,
să nu ne-ajungă-n văi nicicând.

(Lucian Blaga)

Caravela

sighisoara_2010_042_resize

Stă pe comoda caravelă.
De ani mai vechi e tot aci.
Mi-o-nchipui dintrodat’ mărită.
De-un timp e gata a porni.

Emblema are o cetate
ținută-n brațe de doi lei,
un scut cu cîmpul alb și roșu
și-o cruce alăturea de ei.

La prora poartă, dat în aur,
prelung în aer, magic semn,
căscată gura de balaur,
furtuni să-nfrunte, ea de lemn.

S-a ruginit încheietura
în portul jalnic unde-a mas.
Acuma, de plecare, cîrma
e unsă și odgonul tras.

Cuprinse-n vînt, sărat, amarnic,
de sănătosul dor spre larg,
ca niște sîni de fată mare
se umflă pînzele-n catarg.

De pe limanul așteptării,
bătut de valuri monoton,
pornim din visul trist spre altul –
deschis ca un senin eon.

Un cer pe care nici o umbră
nu cade iar ni s-a ivit.
Un cer cum trebuie să fie
ne mai surîde la sfîrșit.

Trăim ca să cuprindem totul
și să ne pierdem într-o zi.
Un Dumnezeu adînc, albastru
e marea-n care vom pieri.

(Lucian Blaga – „Caravela”. „Gazeta literară”, 19 octombrie 1967)

Oglinda din adânc

 

femeie-cal

Când mă privesc într-o fântână
mă văd cu-adevărat în zi
aşa cum sunt şi-am fost şi-oi fi.

Când mă privesc într-o fântână
ghicesc în faţa mea bătrână
cum ceruri şi pământ se-ngână.

Când mă privesc într-o fântână
ştiu că-n adâncuri foste mume
îmi ţin oglindă, ochi de lume.

Când mă privesc într-o fântână
îmi văd şi soarta, uit de nume.

(Lucian Blaga – „Oglinda din adânc”, din vol. „Ce aude unicornul”  – 1957)

Erele, sferele

doi-cai

Nu-l mişcă ştiutele
crînguri cu ciutele.
Cărarea cu urmele,
iezerul, umbrele
nu-l cheamă. Copitele
sfarmă ispitele.

Prin ceaţă cînd lunecă
zări el adulmecă,
nu apropiatele,
ci depărtatele.

Ciulindu-şi urechile
prinde străvechile
rotiri, sus, de tulbure
foc şi de murmure.

Şi-aude, subt naltele,
unele, altele:
erele, sferele.

(Lucian Blaga – „Cerbul cu stea în frunte”)

În noapte undeva mai e

in-noapte

În noapte undeva mai e
tot ce-a fost şi nu mai e,
ce s-a mutat, ce s-a pierdut
din timpul viu în timpul mut.
În Hades e – tot ce-a trecut
Din aheronticul ţinut
vin toate amintirile.
În Hades e – tot ce-a trecut
prierii şi iubirile.

(Lucian Blaga)

Amintire 2

amintire2

Unde ești astăzi nu știu.
Vulturii treceau prin Dumnezeu deasupra noastră.
Alunec în amintire, e-așa de mult de-atunci.
Pe culmile vechi unde soarele iese din pământ
privirile tale erau albastre și-nalte de tot.
Zvon legendar se ridica din brazi.
Ochi atotințelegator era iezerul sfânt.
În mine se mai vorbește și astăzi despre tine.
Din gene, ape moarte mi se preling.
Ar trebui să tai iarba,
ar trebui să tai iarba pe unde-ai trecut.
Cu coasa tăgăduirei pe umăr
în cea din urma tristețe mă-ncing.

(Lucian Blaga)

Încheiere 2

IMG_2958_resize

Frate, o boală învinsă ți se pare orice carte.
Dar cel ce ți-a vorbit e în pământ.
E în apă. E în vânt.
Sau mai departe.

Cu foaia aceasta închid porțile și trag cheile.
Sunt undeva jos sau undeva sus.
Tu stinge-ți lumânarea și-ntreabă-te:
taina trăită unde s-a dus?

Ți-a mai rămas în urechi vreun cuvânt?
De la basmul sângelui spus
întoarce-ți sufletul către perete
și lacrima către apus.

(Lucian Blaga)

În marea trecere

IMG_2837_resize (2)

Soarele-n zenit ține cântarul zilei.
Cerul se dãruiește apelor de jos.
Cu ochi cuminți dobitoace în trecere
își privesc fãrã de spaimã umbra în albii.

Frunzare se boltesc adânci
peste o-ntreagã poveste.
Nimic nu vrea sã fie altfel decât este.
Numai sângele meu strigã prin pãduri
dupã îndepãrtata-i copilãrie,
ca un cerb bãtrân
dupã ciuta lui pierdutã în moarte.

Poate a pierit subt stânci.
Poate s-a cufundat în pãmânt.
În zadar i-aștept veștile,
numai peșteri rãsunã,
pâraie se cer în adânc.

Sânge fãrã rãspuns,
o, de-ar fi liniște, cât de bine s-ar auzi
ciuta cãlcând prin moarte.

Tot mai departe șovãi pe drum –
și, ca un ucigaș ce-astupã cu nãframa
o gurã învinsã,
închid cu pumnul toate izvoarele,
pentru totdeauna sã tacã,
sã tacã.

(Lucian Blaga)

Suprema ardere

suprema ardere lucian blaga

Ard molcom lumânarile
de ceară în sfeșnice.
un tâlc s-alege sibilin
prin umbrele veșnice.

Pe vetre și în capiște
s-ațâță jeraticul.
S-aprinde ambra pentru zei,
și mirtul, sălbaticul.

Și arde untdelemnul în
opaițul cu toartele,
pentru vieți ce vor veni,
dar și pentru moartele.

Dacă lumina ar cânta
varsându-și puzderia
noi am vedea cum cântecul
consumă materia.

(Lucian Blaga)