Grădina cu suflete a baronului Bellu (XVII) – Cel ce te face liber

“Atunci îşi încrucişă braţele pe piept şi începu să asculte glasurile limpezi ale sclavilor din fabrică intonând rugăciunea de la orele şase, iar pe fereastră văzu diamantul lui Venus de pe cer care pierea pentru totdeauna, zăpezile eterne, tinerele plante agăţătoare ale căror clopoţei galbeni nu-i va mai vedea înflorind în sâmbăta următoare din casa…

Prin tăcerea mea spun foarte multe | My silence speaks volumes

Golden Horn, Bosphorus, Istanbul, november 2014
Aureliano concepu formula prin care aveau să se apere luni de zile împotriva pierderii memoriei. O descoperise din întâmplare. Expert în insomnie, deoarece el fusese printre primii atinşi de ea, deprinse la perfecţie meşteşugul aurăriei. Într-o zi, căutând mica nicovală care-i servea la laminatul metalelor, nu-şi mai aminti cum se numeşte. Tatăl său îi spuse: “Este o nicovală”.
Aureliano îi scrise numele pe o bucată de hârtie pe care o lipi la baza nicovalei: nicovală… În felul acesta era sigur că în viitor nu-l va mai uita. Nu-i trecu prin cap că acesta era un prim simptom al amneziei, deoarece obiectul în cauză avea un nume uşor de uitat. Cu toate acestea, după câteva zile observă că-i venea greu să-şi reamintească aproape toate obiectele din laborator. Şi atunci însemnă pe fiecare dintre acestea numele respective, în aşa fel încât era suficient să le citească pentru a le putea identifica. Atunci când tatăl său îi împărtăşi neliniştea că uitase chiar şi evenimentele cele mai însemnate din copilăria sa, Aureliano îi explică metoda lui, iar José Arcadio Buendía o puse în practică în toată casa şi, mai târziu, o impuse satului întreg. Cu o pensulă muiată în cerneală însemnă toate lucrurile pe numele lor: masă, scaun, ceasornic, uşă, zid, pat, castron. Se duse în ogradă şi însemnă atât animalele cât şi plantele: vacă, ţap, porc, găină, manide, malanga, bananier. Încetul cu încetul, studiind resursele nesfârşite ale uitării, îşi dădu seama că va putea veni ziua când vor recunoaşte fiecare lucru graţie inscripţiei sale, însă nu-şi vor mai reaminti la ce servesc. Se făcu atunci mai explicit. Inscripţia pe care o atârnase de greabănul vacii era un model pentru felul în care oamenii din Macondo înţelegeau să lupte împotriva uitării: Iată vaca, trebuie mulsă în fiecare dimineaţă pentru ca să dea lapte, acesta trebuie fiert şi amestecat cu cafea pentru a se obţine cafea cu lapte. Au continuat să trăiască astfel într-o lume fugară, deocamdată ţintuită în cuvinte, dar care nu va întârzia să le scape fără întoarcere de îndată ce vor uita însuşi înţelesul scrierii.

Josephine

Manuela îi citi preţ de două ore. Fusese, până nu de mult, tânără; până când trupul ei începu să dea semne de îmbătrânire. Fuma pipă ca marinarii, se parfuma cu colo­nie de verbenă, cum obişnuiau militarii, se îmbrăca în haine bărbăteşti şi se vântura printre soldaţi, dar glasul ei stins era şi acum plăcut în…

Lecția de idiosincrazie II | Idiosyncrasy lesson II

În casă plutea iubirea. Aureliano o exprimă în poeme fără început şi fără sfârşit. Le scria pe pergamente aspre pe care i le dăruia Melchiade, pe pereţii băii, pe pielea braţelor sale, şi pretutindeni apărea, transfigurată, Remedios; Remedios în atmosfera somnoroasă a celor două ceasuri de după amiază, Remedios în respiraţia blândă a trandafirilor, Remedios…

Duminica Tomii | Sunday of St. Thomas

Colonelul Aureliano Buendia a organizat treizeci şi două de răscoale armate şi a fost tot de atâtea ori învins. De la şaptesprezece femei diferite a avut şaptesprezece băieţi care fură exterminaţi, unul după altul, într-o singură noapte, atunci când cel mai mare nu împlinise încă treizeci şi cinci de ani. Scăpă din paisprezece atentate, din…

A short history of nearly everything

— Fie-ţi milă şi taci, o rugă el. Fernanda, dimpotrivă, ridică tonul. “N-am nici un motiv să tac, îi zise ea. Cine nu vrea să mă asculte, n-are decât să plece.” Aureliano Segundo îşi pierdu a¬tunci stăpânirea de sine. Se ridică fără grabă, ca şi cum nu se gândea la altceva decât să-şi dezmorţească mădu¬larele,…

Portret de țigan simpatic II

Când Ursula îi descoperi absenţa, îl căută pretutindeni prin sat. Pe locul de unde ţiganii îşi strânseseră tabăra nu mai rămăsese decât o dâră de gunoi amestecată cu cenuşa încă fumegândă a vetrelor stinse. Cineva care um­bla pe acolo, scormonind în căutarea unor mărgele, îi mărturisi Ursulei că-l văzuse pe fiul ei în noaptea trecu­tă,…

Cronica unei morţi anunţate

“În ziua în care avea să fie omorît, Santiago Nasar se sculă în zori la cinci şi jumătate, pentru a aştepta vaporul cu care sosea episcopul. Visase că străbătea o pădure de ficuşi uriaşi unde se cernea o burniţă fină şi, preţ de o clipă, a fost fericit în vis, dar deşteptîndu-se se simţi stropit…