Posts Tagged: fereastra

Omul Prin Fereastra Temniței

“O, ce este omul? Spicul ierbii, precum a spus Iov, pe care îl coseşte mâna lui Dumnezeu. Ce rămân? Paiele. Ce se ia cu mâna nevăzută? Spicul. Al Tău e sufletul, Doamne, iar trupul e al pământului. La despărţire, fiecare îşi ia ce-i al lui: pământul – trupul, Domnul – sufletul. Cunoaşterea noastră este una cu necunoaşterea în amândouă cazurile: şi când privim la cel viu, şi când privim la cel mort. (…)

Unde sânt chefurile petrecăreţilor, unde-i cântecul celor voioşi, unde-i larma celor puternici, unde-i vuietul celor trufaşi? Unde-i strigătul şi răcnetul celor năimiţi şi corupţi? O vor şti mai bine decât capul tău tălpile tale, când vor călca peste osemintele lor uscate, pentru că te vor înţepa şi te vor face să gemi.Unde este farmecul rotunjimilor şi plinătăţii trupului? În viermăraia şi în murdăria de negrăit. Unde sânt sânii atrăgători, care tresăltau de dragoste? În muşuroiul de sub copitele măgarilor. Unde sânt mâinile mai scumpe decât aurul, care slujeau oaspeţilor? Acum sânt beţe uscate sub roţile căruţelor. (…) Unde sânt cinstirile şi onorurile? În strunele rupte şi în timpanele sparte. Unde este strălucirea feţei şi a ochilor? În obrajii umflaţi şi în bezna orbitelor goale.

Unde sânt împăraţii, Doamne? Întreabă slugile lor. Unde sânt bogătaşii, Doamne? Întreabă cerşetorii. Unde sânt femeile frumoase? Întreabă viermii şi râmele.

Pe deplin, nimica sântem în faţa lui Dumnezeu. Doamne Dumnezeul nostru, nimica sântem! Răsărim şi ne uscăm ca iarba. Ne risipim ca un nor fără apă. Ne ofilim ca florile în grădină. Ne înălţăm şi ne pierdem ca fumul şi aburul. Venim şi trecem ca nuntaşii. Ne auzim şi amuţim ca sunetul fluierului. Sântem ca un călător care poate zice: Bună dimineaţa!, dar nu-i mai e dat să spună: Bună seara! Sântem ca o poezie pe care o recită poetul şi, într’o clipă, se întrerupe. “

(Sf. Nicolae Velimirovici – „Prin Fereastra Temnitei”)

Singurătate | Solitude (Tribute to Michael Kenna II)

Tribute to Michael Kenna 2_resizeSingurătatea ca o ploaie-mi pare.
Din mări ea suie către înserare;
şi din câmpii pierdute-n depărtare
suie la cer, statornicu-i lăcaş.
Şi-abia din cer se lasă pe oraş.
Şi plouă-n ora vag crepusculară,
când toate străzile spre zori se-ndreaptă,
când trupuri ce nimica nu aflară,
dezamăgit şi trist se trag deoparte;
când oameni care se urăsc de moarte
dorm în acelaşi pat, atât de-aproape:

singurătatea trece-atunci pe ape…

(Rainer Maria Rilke, Singurătate. În româneşte de Maria Banuş)

Camera în care a murit un băiat III

Camera in care a murit un baiat

Memory is very important, the memory of each photo taken, flowing at the same speed as the event. During the work, you have to be sure that you haven’t left any holes, that you’ve captured everything, because afterwards it will be too late.

– Henri Cartier-Bresson

A whole world outside

a whole world outside