“În general, puţinele filme româneşti pe care le-am văzut până la capăt, m-au scârbit, mi-au întinat sufletul şi mintea cu mizeriile umane şi morale, cu putregaiul societăţii româneşti, de la curve şi peşti, la copii bătuţi, avorturi, ţigănie, tâlhari, hoţi, manelişti. Aş spune ca filmele pe care le produce o naţiune, reflectă insăşi spiritul acesteia, în concluzie, spiritul românesc e de departe mai trist decât al oricărei naţii, e spiritul unui bolnav de cancer în fază terminală. Noi nu putem şi nici nu vrem să trecem peste fatalitate, tristeţe, mizerie, cum nu puteau nici cineaştii ruşi să nu bage măcar un cadru cu mesteceni şi noroi în filmele lor.

Trăim atârnaţi intre două lumi: aceea a trecutului de care ar trebui să ne fie ruşine şi nu ne este şi cea a prezentului, cu tot ce are el grotesc şi bolnav.”

Asta e concluzia trasa de Angela intr-o postare interesanta.

Ca sa raman in aceeasi nota dezolanta, dar realista, va propun o prima imagine din seria luata la fosta mina din Baia Noua, pe clisura Dunarii, in toamna aceasta.

Bietul om, fost lucrator la mina acum inchisa, a fost atat de amabil sa ne arate locurile unde odata se lucra intens si pe unde acum urla cainii si cresc buruienile. Inca o bucata din jegul care a ajuns România azi.

Voi reveni.

An old man stands near the ruins of a building in a former anthracite mine in Baia Noua, Romania. The mine was closed 3 years ago because of unsafe working conditions. Series coming soon.