Posts Tagged: bellu

Only time

cimitirul_bellu_2016_41_resize

Who can say when the roads meet
That love might be in your heart
And who can say when the day sleeps
If the night keeps all your heart

The work of the eyes is done

cimitirul_bellu_2016_32_resize

„Extinguish my eyes, I’ll go on seeing you.
Seal my ears, I’ll go on hearing you.
And without feet I can make my way to you,
without a mouth I can swear your name.

Break off my arms, I’ll take hold of you
with my heart as with a hand.
Stop my heart, and my brain will start to beat.
And if you consume my brain with fire,
I’ll feel you burn in every drop of my blood.”
Rainer Maria Rilke

 

Strigoii

cimitirul_bellu_2016_55_resize

Strigoii, din pod, îşi iau înapoi,
Lăsate din viaţă, demult, amanete…
Aşa spune basmul ce azi l-am uitat
Că noaptea, la crâşmă, apar siluete
Cu roşii fanare, galbene, verzi.
Dar când despre ziuă cocoşu-a cântat,
Cad buzna, din pod, grămezi de strigoi,
Şi-n hău, peste lanuri, strigoii se pierd
Roşii, galbeni şi verzi.

(George Bacovia)

Grădina cu suflete a baronului Bellu (XIII) – Să mori, să dormi

bellu_mai2011_21_resize

Să mori, să dormi.
Să dormi, dar cine știe? Să visezi!
Aici e greul! Căci în somnul morții,
Când ai scăpat vremelnicul caier,
Ce vise-atunci ai sa mai poți visa?
E tocmai ce ne-ndeamnă-a șovăi,
Și-aici e teama care dă năpastei
Un trai atât de lung. Cine-ar mai sta
Să rabde biciul și disprețul lumii,
Despoticul bun-plac, zăbava legii,
Sfidările din partea celor mândri,
Durerea dragostei ne-mpărtășite,
Trufia stăpânirii și-njosirea,
Prin cei nemernici, a destoiniciei,
Când poate să-și dea singur dezlegarea
C-un vârf de jungher? Cine și-ar mai duce
Povara vieții-n geamăt și sudori
De n-ar fi groaza tainei ce urmează
Și-acel hotar necunoscut de unde
Nu-i călător să se fi-ntors vreodată,
Și care zdruncină voința noastră,
Făcându-ne să suferim mai lesne
Urgiile de-aici decât să tindem
Spre altele pe care nu le știm.
Ăst gând pe toți ne face-a fi mișei.

To die, to sleep;
To sleep: perchance to dream: aye, there’s the rub;
For in that sleep of death what dreams may come,
When we have shuffled off this mortal coil,
Must give us pause: there’s the respect
That makes calamity of so long life;
For who would bear the whips and scorns of time,
The oppressor’s wrong, the proud man’s contumely,
The pangs of despised love, the law’s delay,
The insolence of office, and the spurns
That patient merit of the unworthy takes,
When he himself might his quietus make
With a bare bodkin? who would fardels bear,
To grunt and sweat under a weary life,
But that the dread of something after death,
The undiscover’d country from whose bourn
No traveler returns, puzzles the will,
And makes us rather bear those ills we have
Than fly to others that we know not of?
Thus conscience does make cowards of us all,
And thus the native hue of resolution
Is sicklied o’er with the pale cast of thought,
And enterprises of great pith and moment
With this regard their currents turn awry
And lose the name of action.

Grădina cu suflete a baronului Bellu (XII) – Sub stele de ieri

bellu_mai2011_13_resizeCaut, nu ştiu ce caut. Caut
un cer trecut, ajunul apus. Cât de-aplecată
e fruntea menită-nălţărilor altădată!

Caut, nu ştiu ce caut. Caut
aurore ce-au fost, tâşnitoare, aprinse
fântâni – azi cu ape legate şi-nvinse.

Caut, nu ştiu ce caut. Caut
o oră mare rămasă în mine fără făptură
ca pe-un ulcior mort o urmă de gură.

Caut, nu ştiu ce caut. Subt stele de ieri,
subt trecutele, caut
lumina stinsă pe care-o tot laud.

(Lucian Blaga, „Lumina de ieri”)

Grădina cu suflete a baronului Bellu (X) – Îngerul a strigat!

bellu_mai2011_50_resizeTârziu, când zăpezile sunt albastre…

Într-un sat din câmpia Dunării, Bănică adoarme într-o seară viforoasă de februarie și are un vis minunat. Cățelul sau, Tocănel, îl insoțește în această experiență uimitoare. Ei reușesc să salveze de la îngheț albinele din stupi și cocosul de lemn de pe stâlpul porții, printr-un procedeu staniu: împingând soba pe roți, în mijlocul viscolului. La căldura binefăcătoare a sobei, cocoșul de lemn prinde viață, își scutură aripile și cântă de răsună ulița. A doua zi, când se trezește, băiatul vede cărarea făcuta prin zăpadă spre poartă și își imaginează că este urma lăsată de el. Vede cum cocoșul de lemn se rotește într-un picior și speră să zboare împreună cu el când va fi lună plină. Copilului i se pare că a trăit visul aievea…

De-acum e târziu, maestre, și pentru dumneata toate zăpezile vor fi albastre. Bun venit la Bellu, lângă alții de a căror companie nu ai de ce să te rușinezi…

Fănuş Neagu, către jurnalişti: Urât mai trăiţi, domnilor!

“Dragă Marius Tucă,

În numele amicitiei ce ne leaga,te rog sa inserezi în Jurnalul National aceste rînduri adresate multor ziaristi sau reporteri din mass-media centrala, tineri sau mai putin tineri, dar toti de o seama cu barbaria. O fac atît în numele meu, cît si al unor prieteni ca Radu Beligan, Sergiu Nicolaescu si Stefan Iordache, hartuiti, ca si mine, cu nerusinare tenace, de niste condeie butucanoase.

Va e foame de moarte de ne cautati prin toate spitalele? Asteptati-o cu încredere în pragul casei voastre, va veni, n-a lipsit la nici o întîlnire. Cei care nu ma credeti, puneti mîna pe o lama si ascutiti-o pe venele de la o mîna. Straniu e faptul ca majoritatea dintre voi vor muri fara sa se fi nascut. Un scriitor german, Hans Fallada, a scris un roman intitulat “Fiecare moare singur”. Macar pentru simpatia pe care o purtati scriitorilor straini – cei români de mult nu mai intra în discutie –, încordati-va sa gasiti o explicatie pentru lipsa umbrei voastre pe copertele istoriei contemporane si lasati-ne pe noi în pace. Cred însa ca exemplul Fallada, pe care l-am ales, nu e fericit, întrucît, daca va mai spun ca tot el a scris si romanul “Banii nu fac doi bani”, aleluia!, voi, care stiti ca banii fac totul.

Da, sînt bolnav – cancer de prostata cu diseminari –, ma tratez la Spitalul Elias (ma opresc , sa fac o plecaciune în fata medicilor, asistentelor, infirmierelor si tuturor slujitorilor acestui spital pentru imensa lor dragoste de oameni) si nu doresc altceva decît sa ma lasati în pace cu nenorocul, suferinta, spaimele si sperantele mele. Eu stiu sa îndur, vîrsta m-a învatat multe, dar am o familie, rude, prieteni pe care-i îngroziti cînd ma îngropati a doua oara în decurs de sase luni. Va întreb: o faceti din pustiu sufletesc sau din cea mai elementara lipsa de constiinta profesionala? Apoi, ce bucurie va trezeste suferinta altora? Si, mai ales, pentru ce ne vreti dincolo de dincolo? Literatura nu cititi, prin urmare nici cartile mele, la film nu mergeti, la teatru nici atît. Îmi închipui cu toata sinceritatea ca nici de urît nu ne urîti. Atunci nu încape decît o singura explicatie: sînteti mînati cu biciul de patronii vostri sa aduceti stiri ce sa sature asteptarile unui public, de voi însiva format metodic, de-a lungul timpului, ca amator de telenovele imbecile, senzationalism ieftin, erotism vulgar etc.

As mai avea destule sa va spun, dar ma opresc aici, încheind cu fraza unui mare scriitor rus (voi, se întelege, ati fi vrut sa fie unul american, dar n-am ce face): “Urît mai traiti, domnilor!”.”

Grădina cu suflete a baronului Bellu (IX) – Ora de bronz și de fier

bellu_mai2011_18_resizeÎn cer,
Bate ora de bronz şi de fier.
Într-o stea
Bătu ora de catifea.
Ora de pâslă bate
În turla din cetate.
În ora de lână
Se-aude vremea bătrână
Şi se sfâşie
Ora de hârtie.
Lângă domnescul epitaf
Bate glasul orei de praf.

Aznoapte, soră,
N-a mai bătut nici-o oră.

(Tudor Arghezi, „Ceasul de-apoi”)

Grădina cu suflete a baronului Bellu (VIII) – În moarte se respiră greu

bellu_mai2011_26_resizeÎn moarte se respiră greu
În schimb, e veşnică. Mereu
Voi respira şi tot mai greu
Această stare de ne-eu.

(Marin Sorescu)

Grădina cu suflete a baronului Bellu (VII) – Inima cere plăceri, întâi

bellu_mai2011_38_resizeThe heart asks pleasure first,
And then, excuse from pain;
And then, those little anodynes
That deaden suffering,
And then, to go to sleep;
And then, if it should be
The will of its Inquisitor,
The liberty to die.

(Emily Dickinson)

Grădina cu suflete a baronului Bellu (VI) – Slip away

Copy of bellu_mai2011_03_resizeNow let the day
Just slip away
So the dark night
May watch over you
Nocturne

(Secret Garden, “Nocturne”)

SECRET GARDEN – Nocturne