Posts Tagged: andaman

INDIA CALLING! e-BOOK FOTO despre călătoria în India și Andaman, ianuarie-februarie 2015

India2015_Page_001Această carte, concepută să rememoreze ceva din povestea unei aventuri aproape inițiatice într-o lume fascinantă, reprezintă și o oglindă în care ne putem reflecta fiecare în parte. Nu doar noi, cei 15 care am fost acolo, ci și voi, prieteni cititori, fotografi sau ne-fotografi.

India este scurt-circuitul prejudecăților, spune unul dintre colegii expediționari în textul său. Nici c-aș putea găsi o expresie mai potrivită dar, paradoxal, n-am cum să o dovedesc, nici măcar prin fotografii. Trebuie să mergi în India, trebuie să o percepi cu toate simțurile. Să o vezi, să o miroși, să o guști și, vorba lui Arghezi, apoi să urli „Este”.

Și acum, dacă-mi veți ierta parafraza teologic inacceptabilă de mai sus, vă invit să citiți. Atenție însă, nu în timpul serviciului, când șeful nervos și constipat urlă din camera cealaltă că nu s-a făcut planul la vânzări. Lăsați-o pentru acasă, seara, sau și mai bine pentru sâmbătă ori duminică. Și, dacă vreți, puteți să și visați. India este acolo, pentru voi. Vă așteaptă.

Descărcare pdf de aici

Descărcare iBook de aici

PS – Lămurire: tema imaginilor mele sunt șoferii de tuk-tuk, ricșa indiană cu motor, și au fost realizate toate în insula Havelock, Andamanul de Sud.

India calling (I)

Fragmente de jurnal (indian)

Girls in Port Blair
Girls from Andaman. Port Blair, South Andaman, Andaman& Nicobar Islands, India, 26 January 2015

Am revenit acasă, după 15 zile în India.

Am fost în Sud și în Nord, pe continent și în insule; am străbătut 15.000 de km cu avionul, cu trenul și cu autobuzul și am văzut 3 civilizații diferite în 3 locuri la fel de diferite: în aglomerația sufocantă din Delhi, unde se îngrămădesc atâția oameni câți trăiesc în toată România; în serenitatea insulelor din Sud-Est, departe, lângă coasta Birmaniei; și pe malurile Gangelui, în Nord, nu departe de Nepal. Am transpirat abundent în clima tropicală din Andaman și-am făcut frigul la Haridwar. Am locuit în hoteluri ieftine cu nume caraghioase și în bungalow-uri și am mâncat acolo unde mănâncă și localnicii; am băut ceai cu lapte împreună cu ei, am vorbit și i-am fotografiat – atâtea chipuri și atâtea expresii câte abia poți reține într-o sută de vieți. Ne-am ascuns că să putem bea o bere, procurată cu greu, în timp ce pe lângă noi treceau procesiunile hinduse, iar fetele din grupul nostru au făcut baie îmbrăcate, în mările Sudului, la fel ca localnicele „primitive” de care am primit o lecție de decență, feminitate și gust.

M-am întors având o nouă înțelegere asupra unor cuvinte precum „sărăcie”, „smerenie” și mai ales „mi se cuvine”. Oricui crede că este sărac și nedreptățit în România îi ofer poveștile și imaginile mele de acolo, de unde 400 de milioane de oameni trăiesc cu mai puțin de 2 dolari pe lună și unde, totuși, o minoritate infimă stă într-un lux obscen – dovadă că atunci când vine vorba de patimi și slăbiciuni, oamenii sunt aceiași peste tot.

Nu știu cum au trecut aceste zile; știu doar că m-am întors și că e sâmbătă; dar ce-am făcut luni sau joi, nu vă pot spune. Totul e încă tulbure în minte, totul capătă încă formă iar senzațiile, departe de a se stinge, se rafinează, la fel ca și gustul condimentelor din mâncarea exclusiv vegetariană pe care am devorat-o – uneori cu aceeași lingură – toți cei din grup, și care dura ore întregi, după masă.

O călătorie magică, pe care o recomand oricui are posibilitatea să o facă. Preferabil în grup, căci așa bucuriile se multiplică și necazurile se împart. În grup, căci așa ne-am întors: visând laolaltă, cu ochii deschiși, în lumina aspră a neoanelor din avion, la o poveste minunată despre prietenie și respect, despre spectacolul lumii, fiecare așa cum îl vede și trăiește.

Slavă lui Dumnezeu pentru frumusețile create de mâinile Sale, și Îi mulțumesc pentru că mi-a îngăduit mie nevrednicului să ajung să le văd!