Photos made by my wife.

Kadife is the Turkish word for velvet (“catifea”, în Romanian – you see, our peoples were very close, some centuries ago…). It is also a nickname for my daughter.

Ieri, citind editorialul din cel mai recent număr al „Foto-Video Digital” am avut o revelaţie, în urma căreia am decis să renunţ si la această revistă, singura publicaţie românească de specialitate pe care o mai citeam constant.

În editorial se face, printre altele, critica celor care adaptează şi importă masiv englezisme „de specialitate” de parcă limba română n-ar mai avea cuvinte destule ca să poţi formula un enunţ despre fotografie.

Asta în condiţiile în care articolele din FVD au, de când le ştiu eu, cele mai plictisitoare, repetitive şi şablonarde texte pe care le-am citit vreodată într-o revistă cu pretenţii. Ai senzaţia că redactorilor li s-a stricat placa – şi nu mă refer la clişeele cele pe care ţi le impune o expresie tehnică, ci la folosirea „la plezneală” a construcţiilor frazale care fac linia textului. Ca să nu mai zic că o corectură suplimentară n-ar strica, pentru evitarea unor greşeli jenante (rare, e drept, dar tot inadmisibile) precum virgulă înainte/după „şi” sau dezacorduri.

Aşa, din una în alta, mi-am dat seama că FVD nu-mi aduce, de fapt, nimic nou. Jumătate e reclamă (ceea ce e de înţeles, ştiu cât de mari sunt problemele cu presa tipărită de azi) iar jumătate, fotografii cam insipide şi articole bunicele, dar cu informaţii pe care le găsesc oricând pe internet.

De ce mai dau, deci, banii pe ea? Uite, de azi nu-i mai dau.

Ceea ce-mi aminteşte de un „of” mai vechi. La „Photomagazine”, cealaltă revistă foto românească oarecum consacrată, am renunţat de mult. Cu părere de rău, pentru că ţinuta şi conţinutul sunt evident superioare FVD.

Chiar îmi plăcea. Atunci când reuşeam să trec de prima pagină – acolo unde te întâmpină mutra constipată a lui Harris Wallmen, redactorul şef, şi ale sale texte insuportabile la rubrica „Editorial”.

Trec peste faptul că editorialul nu înseamnă să scrii pe pagina de gardă ce-ţi trece ţie prin cap – necum să refulezi – ci e o specie jurnalistică delicată, pe cale de dispariţie, care presupune un articol de obicei nesemnat şi care reflectă opinia publicaţiei asupra unei chestiuni de actualitate.

HW îmi punea nervii pe moaţe cu articole stângiste despre „drepturile animalelor”, colonialismul „rasei albe, singura care distruge tot”, apoi cu „rasa umană care distruge planeta” (păi parcă doar albii erau distructivi, şefule!), „încălzirea globală” (altă escrocherie), propagandă homosexuală etc. Şi totul într-o notă duşmănoasă, total lipsită de farmecul goticului rebel a la Florin Constantinescu. Mai lipsea doar să scrie ceva despre „relele” pe care le aduce energia nucleară şi despre „eroii” GreenPeace care luptă pentru sănătatea planetei. Sau poate o fi scris – dar n-am mai prins io, că m-am lăsat de citit!

Eu nu contest dreptul nimănui la opinie şi iubesc fotografia ca instrument civic, dar aş dori ca într-o revistă de specialitate să citesc editoriale despre fotografie şi nu să înghit propaganda socialistă a redactorului şef. Dacă am nevoie de aşa ceva, citesc “The Guardian” sau “L’Humanite”.

De mai multe ori am vrut să-i scriu: dacă îţi pute aşa tare omul alb, lasă-te de fotografie şi de presă, că ambele au fost inventate de “odioasa” rasă albă şi du-te de trăieşte în rezervaţie cu amerindienii, sau prin bantustane! Ce mai cauţi aci?

Sincer, combinaţia între texte de acest tip şi figura crâncenă a lui HW m-au făcut să abandonez “Photomagazine”. N-am mai putut suporta. Bănuiesc că e din cauza vârstei – au început să mă lase nervii în ultimii ani.

În schimb, am făcut o mişcare pen’care îmi vine să mă pup singur: m-am abonat la revista britanică “Black+White Photography”.

Să mai spun că diferenţa e colosală şi că merită fiecare leuţ? Şi nici n-are “editorial”.

Keep it simple.
- Alfred Eisenstaedt

Which of my photographs is my favorite? The one I‘m going to take tomorrow.
- Imogen Cunningham

A good photograph is like a good hound dog, dumb, but eloquent.
- Eugene Atget

If the photographer is interested in the people in front of his lens, and if he is compassionate, it’s already a lot. The instrument is not the camera but the photographer.
- Eve Arnold

“În orice om o lume îşi face încercarea,
Bătrânul Demiurgos se opinteşte-n van;
În orice minte lumea îşi pune întrebarea
Din nou: de unde vine şi unde merge floarea
Dorinţelor obscure sădite în noian?

Al lumii-ntregul sâmbur, dorinţa-i şi mărirea,
În inima oricărui i-ascuns şi trăitor,
Zvârlire hazardată, cum pomu-n înflorire
În orice floare-ncearcă întreagă a sa fire,
Ci-n calea de-a da roade cele mai multe mor.

Astfel umana roadă în calea ei îngheaţă,
Se pietrifică unul în sclav, altu-mpărat,
Acoperind cu noime sărmana lui viaţă
Şi arătând la soare-a mizeriei lui faţă -
Faţa – căci înţelesul i-acelaşi la toţi dat.

În veci aceleaşi doruri mascate cu-altă haină,
Şi-n toată omenirea în veci acelaşi om -
În multe forme-apare a vieţii crudă taină,
Pe toţi ea îi înşală, la nime se distaină,
Dorinţi nemărginite plantând într-un atom.

Când ştii că visu-acesta cu moarte se sfârşeşte,
Că-n urmă-ţi rămân toate astfel cum sunt, de dregi
Oricât ai drege-n lume – atunci te oboseşte
Eterna alergare… ş-un gând te-ademeneşte:
Că vis al morţii-eterne e viaţa lumii-ntregi.”

Salutare! Am schimbat design-ul blogului foto (thanks Allan Cole). Vă invit sa aruncaţi un ochi (dacă vă puteţi lipsi de el); daţi clicuri, vedeţi ce merge şi ce nu şi spuneţi-mi părerea voastră.

My daughter has a bionic ear.

Sofia was born with a profound hearing loss; with the help of this device – the cochlear implant – she can hear and learn to speak, living an [almost] normal life. CI’s have an external part who looks like an ordinary hearing aid (in fact a sophisticated computer) but also an implantable one, requiring a surgery. In Romania, first CI’s were implanted in 2000, but the number of implanted pacients is far below the needs.

Second day after surgery, Sofia (last one to the right) and Matei watch cartoons with Andreea, who received her implant several months earlier.

Still in hospital after surgery, Sofia looks at Andreea, who received her implant several months earlier.

Sofia wearing her Nucleus 5 cochlear implant, out for a stroll. At the time, only 6 people in Romania benefit from this type of CI, which is the latest, and maybe the most advanced device in the world.