Posts in Category: nature

Oceanografia plictisului

Oceanografia plictisului

Sometimes you can tell a large story with a tiny subject.

– Eliot Porter

Corpus Hermeticus

Corpus Hermeticus„For me, the most important thing I learned was just honing my eye. I think I had a good eye.”
– Herb Ritts

Tragic illusions

Tragic illusions“I took to photography like a duck to water. I never wanted to do anything else. Excitement about the subject is the voltage which pushes me over the mountain of drudgery necessary to produce the final photograph.”
– Berenice Abbott

Earth elemental

Earth ElementalVezi, dar nu distingi.
– Sherlock Holmes, către doctorul Watson

Păsări înghețate | Frozen birds

Pasari inghetate - Frozen birds

“In photography there are no shadows that cannot be illuminated.”
– August Sander

Cine acum e singur, va rămânea-ndelung | Whoever is alone now will remain so for a long time

Zi de toamna - Autumn day

Cine acum nu are casă, nu-şi mai face.
Cine acum e singur, va rămânea-ndelung.
O să vegheze, va ceti, scrisori va scrie lungi
şi pe alei va rătăci acolo şi încoace
pierdut, când frunzele se-ndungă şi cad foşning prelung.

(Rainer Maria Rilke – Zi de toamnă, fragment)

Whoever has no house now will not build one anymore.
Whoever is alone now will remain so for a long time,
will stay up, read, write long letters,
and wander the avenues, up and down,
restlessly, while the leaves are blowing.

(Rainer Maria Rilke – Autumn day, fragment)

Văzduhul seminţe mişca

Vazduhul seminte miscaVăzduhul seminţe mişca

În ceasul acela pe-a muntelui coamă –
unde-adăstarăm sub brazi,
nimiciţi de arzândul albastru
din clara preziua de toamnă –
Tu adormiseşi pătrunsă de soare
mie alături, în şură de cetini.
În şuier venind din adâncuri
arar ca un val de răcoare.

În valea lăsată în urmă se stinse,
de mult şi ultimul zvon.
O frunză de fag ca o flacără-n păr ţi se-oprise.
Rotind, în descândere, frunza visă
ca-n an mai putea înc-o dată
podoabă să fie de foc altui pom.
Pe munte, pe coamă, se stinse
de mult şi ultimul zvon.

Diafane, seminţe întrăripate,
pe invizibile fire,
zburau peste noi – din veac în altul purtate.
Aşa ne încearcă îndemn câteodată
spre crudă, spre sacra uimire.
Mai are încă – mai are substanţă natură.
şi-n asta nespusă risipă
a-nchipuirii dintre o clipă şi altă clipă,
totul nu poate să fie amăgire.

Văzduhul seminţe mişca
spre ţinte doar undeva-n mituri
întrezărite.
Şi-n timp ce tu surâdeai, ca-n rituri
ţi-am pus un sărut în mijlocul palmei –
niciodată tu nu vei afla! –
ţi-am pus un sărut în calda paloare din palmă
pe linia vieţii, ce se-alegea.

(Lucian Blaga)

Unul care ține

zi de toamna

Cad frunzele, cad ca din depărtare,
de parcă veștejesc grădini în ceruri,
cu gesturi de negare cad, de-a rândul.

Iar nopțile, cum cade greu pământul
din toate stelele, într-o însingurare.

Noi toți cădem. Și mâna asta, iată.
Căderea, vezi, e-n toți și în oricine,

Și totuși, este Unul care ține
nespus de blând, pe mâini, căderea toată.

(Rainer Maria Rilke – Toamna)

Drumul (The Road) VI

drumul the road viLungile curbe de beton ale intersecției auto­străzilor interstatale parcă erau ruinele unui uriaș tunel al groazei, proiectate pe întunericul din depărtare. Avea pistolul vârât la brâu, în față, iar hanoracul și-l ținea deschis. Peste tot, morți mumificați. Carne desprinsă de pe oase, ligamente uscate ca niște hamuri, întinse ca niște sârme. Zbârciți, supți, asemenea cadavrelor ce umpleau mlaștinile în acea vreme, fețele lor ca niște pânze scrobite, zaplazurile îngălbenite ale dinților. Desculți până la ultimul, precum pelerinii dintr-un ordin sărac, căci toate încălțările le fuseseră de mult furate.

În acei ani de început, drumurile erau populate de refugiați infofoliți în haine ca în giulgii. Purtau măști și ochelari, ședeau în straiele lor zdrențuite pe marginea drumului, ca niște aviatori căzuți în mizerie. Roabe încărcate de boarfe. Trăgând după ei căruțe sau împingând cărucioare de cumpărături. Ochii strălucindu-le în țeste. Cochilii de oameni fără țel, înaintând cu pași mărunți pe șosele, rătăcitori într-o lume plăsmuită de febră. Fragilitatea a tot ce exista ieșind în sfârșit la iveală. Pricini vechi și chinuitoare destrămându-se în nimicnicie și noapte. Odată cu ultimul exemplar, dispare specia. Stinge lumina și gata, s-a dus. Uită-te-n jurul tău. Niciodată înseamnă foarte mult timp. Dar băiatul știa ce știa. Anume ca niciodată a și trecut.

(CORMAC McCARTHY, Drumul, în românește la Editura Humanitas, 2009)

I wear your ring

i wear your ring