Noi suntem calfe, maiştri, ucenici

Cântece cu îngeri Rainer Maria Rilke

Noi suntem calfe, maiştri, ucenici
şi te clădim, tu boltă avântată.
Câteodată, un străin pe-aici
prin cugete trecând ca un sclipici
tremurător, nou meştesug ne-arată.

Urcăm înaltul schelei legănate
cu umerii încovoiaţi sub fiare,
până ce frunţile ni-s sărutate
de-un ceas senin, parcă le-ar şti pe toate;
e solul tău, ca vântul dinspre mare.

Atunci ciocane bat şi bat, vuiesc
prin munţi ecourile rotitoare.
Când te lăsăm în beznă şi-nserare,
contururile tale de abia mijesc.

Doamne, eşti mare.

(Rainer Maria Rilke – Noi suntem calfe, maiştri, ucenici. În româneşte de Dan Dănilă)

foto – „Interbelic” cocktail bar, București

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *