Vecine Dumnezeu

ultima casa din lume

Vecine Dumnezeu, de uneori
te tulbur, în nopţi lungi, cu-a mea bătaie –
e că-ţi aud suflarea rareori
şi ştiu că tu eşti singur în odaie.
Şi când îţi trebuie ceva nu-i nimeni,
când dibuieşti, nu îţi dă nimenea să bei:
ascult mereu. Fă un mic semn de vrei.
Sunt lângă tine.

Doar un perete-ngust e-ntre noi doi,
întâmplător, şi altfel poate fi:
un strigăt doar al unuia din noi,
şi el s-ar prăbuşi
fără de zgomot, mut.

Din ale tale chipuri e făcut.

Şi chipurile-ţi stau ca nume-n faţă.
Şi dacă scapără lumina-n mine,
cu care-adâncul meu te regăseşte,
pe cadre, strălucind, se risipeşte.

Şi simţurile-mi care-ngheaţă
sunt fără ţară şi s-au rupt de tine.

(Rainer Maria Rilke – Vecine Dumnezeu, de uneori. În româneşte de Maria Banuş)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *