Drumul (The Road) VI

drumul the road viLungile curbe de beton ale intersecției auto­străzilor interstatale parcă erau ruinele unui uriaș tunel al groazei, proiectate pe întunericul din depărtare. Avea pistolul vârât la brâu, în față, iar hanoracul și-l ținea deschis. Peste tot, morți mumificați. Carne desprinsă de pe oase, ligamente uscate ca niște hamuri, întinse ca niște sârme. Zbârciți, supți, asemenea cadavrelor ce umpleau mlaștinile în acea vreme, fețele lor ca niște pânze scrobite, zaplazurile îngălbenite ale dinților. Desculți până la ultimul, precum pelerinii dintr-un ordin sărac, căci toate încălțările le fuseseră de mult furate.

În acei ani de început, drumurile erau populate de refugiați infofoliți în haine ca în giulgii. Purtau măști și ochelari, ședeau în straiele lor zdrențuite pe marginea drumului, ca niște aviatori căzuți în mizerie. Roabe încărcate de boarfe. Trăgând după ei căruțe sau împingând cărucioare de cumpărături. Ochii strălucindu-le în țeste. Cochilii de oameni fără țel, înaintând cu pași mărunți pe șosele, rătăcitori într-o lume plăsmuită de febră. Fragilitatea a tot ce exista ieșind în sfârșit la iveală. Pricini vechi și chinuitoare destrămându-se în nimicnicie și noapte. Odată cu ultimul exemplar, dispare specia. Stinge lumina și gata, s-a dus. Uită-te-n jurul tău. Niciodată înseamnă foarte mult timp. Dar băiatul știa ce știa. Anume ca niciodată a și trecut.

(CORMAC McCARTHY, Drumul, în românește la Editura Humanitas, 2009)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *