Drumul (The Road) IV

drumul the road IVÎn vise, mireasa lui palidă venea la el, ivindu-se de sub un baldachin verde, înfrunzit. Sfârcuri cretate, coaste vopsite în alb. Purta o rochie de voal, părul ei negru era prins sus cu piepteni de fildeș, piepteni de sidef. Zâmbetul, ochii plecați. Dimineața, ningea din nou. Mărgele mici de gheață cenușie se înșirau de-a lungul firelor electrice de deasupra capetelor lor.

Nu se-ncredea în așa ceva. Spunea că visele potrivite pentru un bărbat aflat în primejdie erau visele cu pri­mejdii, orice altceva era doar chemarea apatiei și-a morții. Dormea puțin, dormea prost. Visa că se plimbă printr-o pădure în floare, în care păsările zburau înaintea lor, a lui și-a copilului, iar cerul era dureros de albastru, dar învățase cum să se trezească din asemenea lumi ispititoare. Zăcând acolo în întuneric, cu tulburătorul gust al unei piersici dintr-o livadă fantomatică dispărându-i treptat din gură. Se gândi că, dac-ar trai îndeajuns, lumea ar pieri complet, în cele din urmă. Asemenea lumii muribunde în care viețuiesc cei ce și-au pierdut de curând vederea, o lume care li se șterge încet din memorie.

Din ceea ce visa cu ochii deschiși, pe drum, n-avea cum se trezi. Mergea în continuare, cu pas greoi. Își amintea totul despre ea, în afară de mirosul ei. Șezând la teatru, cu ea alături, aplecată în față și ascultând muzica. Volutele aurii, candelabrele și faldurile înalte ca niște coloane ale draperiilor, de-o parte și de alta a scenei. Ea îi ținea mâna în poala ei, iar el îi simțea elasticul cio­rapilor prin materialul subțire al rochiei de vară. Îngheață cadrul acesta. Acum cheamă-ți întunericul și frigul și fii blestemat.

(CORMAC McCARTHY, Drumul, în românește la Editura Humanitas, 2009)

Postarea anterioară aici

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *