Drumul (The Road) III

056_resizeÎnfăşuraţi în pături, priveau cum se lasă întunericul fără nume şi îi învăluie. Silueta cenuşie a oraşului dispăru la căderea nopţii, asemenea unui duh, iar bărbatul aprinse micul felinar şi-l puse într-un loc ferit de vânt. Apoi ieşiră amândoi în drum, el îl luă pe băiat de mână şi urcară până-n vârful dealului, unde drumul urma creasta şi de unde puteau privi până departe spre sud, peste pământurile tot mai întunecate, şi se opriră acolo, în bătaia vântului, înveliţi în pături, căutând din priviri luminiţa vreunui foc sau a vreunei lămpi. Nici urmă. Felinarul dintre stânci, pe coasta dealului, era ceva mai mare decât un punct de lumină.

Stătură o vreme şi se întoarseră. Totul era mult prea ud ca să poată face focul. Îşi mâncară cina sărăcăcioasă, aşa rece cum era, şi se întinseră în culcuşul pregătit, cu felinarul între ei. Adusese cartea băiatului, dar băiatul era prea obosit ca să citească. Putem lăsa felinarul aprins până adorm? întrebă el. Da. Bineînţeles că putem. Somnul nu se lipea de el. După un timp, se răsuci şi se uită la bărbat. Chipul lui, în lumina slabă, vărgat cu negru de la ploaie, ca al unui actor din lumea de demult. Pot să te-ntreb ceva? zise el.
Da, bineînţeles.
O să murim?
Cândva. Nu acum.
Şi mergem tot spre sud.
Da.
Aşa c-o să ne fie cald.
Da.
OK.
Ce e OK?
Nimic. Ziceam şi eu aşa.

(CORMAC McCARTHY, Drumul, în românește la Editura Humanitas, 2009)

Postarea anterioară aici

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *