„Ever since my house burnt down
I see the moon more clearly
I gazed upon all the Edens that have fallen in me
I saw Edens that I had held in my hands,
but let go
I saw promises I did not keep
Pains I did not sooth
Wounds I did not heal
Tears I did not shed
I saw deaths I did not mourn
Prayers I did not answer
Doors I did not open
Doors I did not close
Lovers I left behind
And dreams I did not live
I saw all that was offered to me,
that I could not accept
I saw the letters I wished for,
but never received
I saw all that could have been,
but never will be.”
„De când mi-a ars casa din temelii,
văd luna mult mai limpede.
M-am uitat la toate Eden-urile care s-au prăbușit în mine.
Am văzut Eden-urile pe care le țineam în mâini,
dar le-am lăsat să plece.
Am văzut promisiuni pe care nu le-am ținut,
dureri care nu au fost adevărate,
răni pe care nu le-am vindecat,
lacrimi pe care nu le-am vărsat,
am văzut morți pe care nu i-am jelit,
rugăminți cărora nu le-am răspuns,
uși ce nu le-am deschis,
uși ce nu le-am închis,
iubite lăsate în urmă…
și visuri ce nu le-am trăit.
Am văzut tot ce mi s-a oferit, ce n-am putut accepta,
am văzut scrisorile pe care le-am dorit,
dar niciodată nu le-am primit,
am văzut cine aș fi putut fi,
dar niciodată nu voi deveni.”
(Gregory Colbert, Ashes and Snow)