Ca un păienjeniş, tăcerea se întinde prin unghere,
Câteva raze mai clipesc stinghere, prin unghere,
Şi iată, visul vine pe furiş,
Şi intră în odaia mea tiptil, ca un copil.
Pe la fereastră,
Ca un bătrân cântând din flaut,
Trece… vântul rece.
Cu-atâtea vise-n traista lui albastră,
Tăcere… ochii zilei s-au închis.
În seara asta ce-mi mai spui tu, vis?
Te-ascult, vorbeşte-mi, dar încet, încet şi mult,
Şi vorba ta să semene tăcerii…
(Celelalte Cuvinte, “Fără cuvinte”)