Jilava (8): Tatăl rândunelelor

Jilava2010_080_resizeIlustrez a opta fotografie din seria de la Jilava cu un fragment dintr-o scrisoare imaginară adresată de Monica Levinger profesorului său, fostul deținut politic Mihai Rădulescu, cu ocazia împlinirii a un an de la mutarea acestuia la Domnul. Mihai Rădulescu a fost închis vreme de patru ani la Jilava. Mai multe  la www.literaturasidetentie.ro

„Primii paşi prin literatura de detenţie i-am făcut alături de dumneavoastră, sub atentă supraveghere şi îndrumare, prin intermediul unei scrieri croite exact pe măsura sensibilităţii mele deosebite. A fost ca şi cum m-aţi luat de mână şi mi-aţi spus cu blândeţe:

Draga mea, urmează-mă fără teamă. Nu despre calvarul celor ce şi-au purtat crucea pe la Jilava vei citi în această schiţă ci despre speranţă şi libertate… poate ţi se pare de necrezut, dar între zidurile cumplitei închisori am cunoscut o mare şi nesperată bucurie, singura de acest fel de pe tot parcursul celor patru ani de efectuare a condamnării mele. Pentru o vreme am revenit a crede în exclamaţia filozofului, cum că ne-am afla în cea mai bună dintre lumile posibile…

Aşa am făcut cunoştinţă cu ‘Tatăl rândunelelor’, în ochii mei cea mai frumoasă povestire adevărată despre viaţă şi libertate.

Şi v-aţi ţinut promisiunea, nici un cuvânt despre atmosfera cutremurătoare ce te izbea imediat ce coborai în temniţele Jilavei; despre cât era de potrivnică vieţuirii înspăimântătoarea închisoare, despre condiţiile subumane şi efectele lor dezumanizante aveam să aflu mai târziu, din alte scrieri. Însă la acea vreme a primei lecturi pe tema detenţiei, atenţia mi-a fost direcţionată nu spre stricăciunea sau păcatele firii omeneşti ci spre culmile spiritului şi înflorirea sa; am învăţat că libertatea adevărată nu constă în a face orice, ci în a face binele – mesaj la care mă reîntorc ori de câte ori vreau să-mi reamintesc cine sunt şi ce vreau.

Înainte de a-mi continua depănarea amintirilor legate de acel ‘botez al focului’ de neuitat, trebuie să ştiţi că lectura scrierilor dumneavoastră este întotdeauna una dinamică şi plină de viaţă, presărată cu imagini şi dialoguri ce par a se petrece aievea – de nu ştiu niciodată dacă sunt rodul imaginaţiei sau rezultatul unor incursiuni performante în lumi paralele.

‘Tatăl rândunelelor’ nu a făcut excepţie de la obişnuitul nostru ritual care ne permitea să fim când înăuntrul povestirii, ca participanţi la cele întâmplate, când în afara ei, înflăcăraţi comentatori sau spectatori impresionaţi. Aşa se face că imediat ce am trecut pragul celulei pe care o împărţeaţi cu încă douăzeci de deţinuţi, mi-aţi făcut semn cu capul în direcţia uşii ghintuite, înspre capătul la care aceasta se îmbina cu peretele şiroind de umezeală; privirile mi s-au supus ascultătoare, descoperind exact pe locul indicat cele două cuiburi clădite cu migală unul lângă celălalt. Din motive numai de ele înţelese, patru dintre rândunele Jilavei hotărâseră să împartă încăperea întunecoasă, aerul închis şi mirosul de igrasie cu obştea semenilor lor umani. N-aş şti să explic de ce, dar la prima vedere alegerea randunelelor mi s-a părut de-a dreptul surprinzătoare, parându-mi-se nefirească asocierea acestor păsări libere şi independente, iubitoare de înălţimi, cu spaţiul limitat şi limitator al celulei de închisoare. Citindu-mi gândurile aţi replicat pe un ton uşor amuzat:

Surprinzător? Aşteaptă să-l cunoşti pe Susai!

Continuându-mi lectura am aflat că rândunelele aveau pui şi că doi dintre ei, insuficient dezvoltaţi pentru a face faţă greutăţilor existenţei, fuseseră condamnaţi de către părinţii lor la moarte prin înfometare. Susai, tovarăşul de celulă de care vă lega nu numai un sentiment de admiraţie dar şi o sinceră prietenie, tocmai pleda în favoarea salvării puilor de rândunică, garantându-le tovarăşilor de celulă că va găsi calea potrivită să-i înzdrăvenească până vor deveni aidoma celor preferaţi de adulţii zburători. Cucerită de entuziasmul înverşunatului apărător al celor doi condamnaţi fără de vină, am hotărât pe loc că aş fi gata să-l urmez pe ‘tatăl rândunelelor’ până la capătul Pământului…

Nu m-am îndoit nici o clipă că Susai, despre al cărui temperament extrovertit, clocotind de vitalitate şi inventivitate apucasem deja să citesc, îşi va ţine promisiunea făcută cu atâta convingere şi cu toate acestea nimic nu m-a pregătit pentru cele ce au urmat curajoasei hotărâri – un întreg lanţ al minunilor, desfăşurate într-o înlănţuire şi sincronicitate perfecte, vizând armonia desăvârşită. Hrăniţi cu muştele prinse de către cei mai îndemânateci dintre deţinuţi, puii începură a se îzdrăveni, crescând văzând cu ochii; părinţii, sesizând schimbarea în bine a acestora, îşi schimbară atitudinea faţă de hrănirea lor, revenind din hotărârea de a-i înfometa. Chiar şi atunci când obştea deţinuţilor constată cu stupoare că cei doi pui întârziaţi faţă de generaţia lor nu fuseseră înscrişi la ‘şcoala de zbor’ pentru cei ce urmau să străbată ţări şi mări pentru întâiaşi dată – de a cărei existenţă nici măcar nu fuseseră conştienţi, aşadar chiar şi în faţa acestei probleme de viaţă şi de moarte, Susai găsi o cale să-şi ajute protejaţii. Cea mai riscantă dintre acţiunile de salvare a puilor se dovedi o soluţie eficientă când aceştia, smulşi din cuibul pe care nu-l văzuseră niciodată din afară şi aruncaţi unul după altul peste capetele susţinătorilor lor umani, se descurcară în a da din aripi; începură a zbura.

În acest stadiu al lecturii aţi cerut nerăbdător ‘dreptul la cuvânt’, pentru a-mi prezenta cu emoţie Minunea petrecută cu Susai:

Daca puii noştri reţinuseră chipul iubitor al tatălui lor uman, măcar ca imagine purtată în minusculele lor creiere, prietenul meu nu mai era pe deplin un deţinut politic “vinovat” că nu-şi denunţase şeful, ci parţial, era un zburător în drum scăldat de raze, spre Egipt. Susai, în acea parte a sa, îşi dobândise libertatea înainte de termenul stabilit prin condamnare de Tribunalul militar. Cu Susai se petrecuse minunea: pătrunsese, pe aripile puilor, în rai.

Am rămas tăcută şi dusă pe gânduri mult după ce ultimele fraze ale schiţei ‘Tatăl rândunelelor’ fuseseră rostite cu glas plin de bucuria biruinţei. ‘Să fie oare posibil ca tocmai la Jilava, sub un cer sfâşiat de durerea şi suferinţa celor încătuşaţi, să crească printre sârme ghimpate flori libere de câmp? Să iei atitudine faţă de viaţă precum îţi dictează firea şi sensibilitatea… iată o izbândă de invidiat! În ce lume s-au petrecut toate acestea?’ m-am trezit dând glas cu voce tare gândurilor şi emoţiei care mă stăpâneau. Răspunsul cum că ne-am afla ‘…în cea mai bună dintre lumile posibile’ s-a ivit ca de la sine şi odată cu el am realizat că în temniţele Jilavei se petrecuse încă o minune (a căta, oare?), prin care atât suferitorii oprimaţi cât şi oprimatorii, uniţi prin acelaşi ţel comun, fuseseră antrenaţi într-o adevărată cruciadă a binelui – salvarea a doi pui de rândunică. Aţi clătinat aprobator din cap şi pe un ton didactic datorat lungilor ani de activitate profesorală, mi-aţi explicat:

La Jilava orice mişcare neîngăduită de regulament era sever pedepsită cu bătaie şi izolare în condiţii criminale. Totuşi, niciunul dintre gardieni, nici cei mai fioroşi, n-a intervenit în această acţiune a deţinuţilor deşi o distracţie cât de măruntă a hainelor vărgate era total interzisă ca şi orice contact cu ceva ce le-ar fi putut bucura zilele negre.

Au trecut mai bine de doi ani de la neuitata lectură în doi, evocată cu nostalgie în rândurile acestei scrisori şi vă pot spune cu emoţie că în tot acest răstimp am recitit de nenumarate ori povestirea despre rândunele şi salvatorul lor, minunându-mă de fiecare dată de efectul învigorător pe care îl are asupra mea. Căci dacă ‘tatăl rândunelelor’ a reuşit să rămână el însuşi în faţa temutei Jilave şi a stăpânilor ei, de ce nu aş ieşi şi eu biruitoare asupra ‘închisorilor moderne’ din viaţa de zi cu zi ?! Pe aripile cuvântului scris, prin intermediul scrierii pe care v-a inspirit-o, Susai şi-a dobândit nemurirea, continuând să poarte ştafeta libertăţii şi a speranţei din cititor în cititor. O adevărată minune, nu-i aşa?

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *