Jilava (7): “Omul Nou” în conflict cu Seneca

Jilava Fortul 13“Copacul prostiei nu va rodi altceva decât răutate”. (Naser Khosrou)

“Omul Nou” era una din marotele regimului comunist. Propaganda oficială prezenta în mod constant comunistul prin excelenţă ca pe un “om care este şi care devine nou”. De la ideologul stalinist Anton Makarenko şi până la Nicolae Ceauşescu, regimul s-a arătat obsedat de “punerea pe picioare a activităţilor ideologice, politice şi educaţionale menite să creeze Omul Nou”.

O reflectie asupra modului în care comuniştii îl vedeau pe acest Frankenstein politico-ideologic ar fi fost, în situaţii mai puţin tragice, fascinantă.  Dacă e să ne luăm după propaganda, această creatură “nu a fost o fabricaţie scriitoricească, un proiect abstract sau produsul perfect şi lipsit de viaţă al vreunui laborator” (scria poetul comunist Ion Lăncrănjan), căci iată, adevăratul, idealul comunist există, gândeşte şi acţionează. “Înarmat cu inflexibila sa ideologie revoluţionară, Omul Nou comunist era un fanatic al acelui tip de revoluţie permanentă descrisă de regim drept un proces care nu s-a sfârşit şi nu se va sfârşi niciodată”. (sursa)

Inovator social, “Omul Nou” ura ceea ce era “vechi”. Dintre toate “relicvele trecutului”, el detesta cel mai mult credinţa religioasă (considerată o alterare aparte, periculoasă, a conştiinţei) și cultura autentică. Regimul își manifesta astfel obsesia de a extirpa valorile tradiționale din viața românului și a le îmbiba în locul lor pe cele proprii, pentru ca populația, mobilizată, să îndeplinească “marile ţeluri sociale”.

În aceste condiţii, calapodul pe care “Omul Nou”, ca slujbaș zelos al regimului, se instala nu putea fi decât dezrădăcinatul, scursura societății, individul de cea mai joasă speţă, pentru care propria stare “pre-revoluționară” de sărăcie şi frustrare era vina fostului regim, la distrugerea căruia el punea, fericit, umărul.

Maromet, comandantul închisorii Jilava – unde am înregistrat această serie de imagini, este un exemplu perfect al acestui tip de mutant. Fost “om de serviciu” sub burghezie, practic analfabet, el s-a trezit dintr-o dată şef, cu putere de viaţă şi moarte asupra celor care odată îl „asupriseră”. El a rămas în memoria deţinuţilor nu doar prin cruzimea cu care îşi consuma beţia puterii, ci şi prin prostia lui monumentală.

Fragment din memoriile fostului deținut politic Grigore Caraza

Intr-o zi, când Maromet trecea să îşi vadă robii, sub priviri îi căzu o maximă scrisă pe peretele unei celule: “Cine ştie să moară nu va fi niciodată rob” (Seneca). Înfuriat peste măsură, Maromet le-a strigat celor din camera respectivă:

– Care pizda mă-tii eşti Seneca, mă?! Ieşi afară!!!

Linişte.

– N-auzi, mă?! Ieşi, mă, afară!!!

Aceeaşi linişte mormântală. Spumegând de mânie, Maromet se adresă unuia dintre însoţitorii săi:

– To… to… tovarăşe mi… mi… miliţian, mergi la Grefă şi adu-mi tabelul camerei! Îl învăţ eu minte pe Seneca!!!

Miliţianul îi aduse tabelul şi Maromet îl citi cu insistenţă de câteva ori, dar Seneca – nicăieri! Pentru că între timp se instalase o atmosferă de groază care nu prevestea nimic bun, un student îi spuse:

– Domnule comandant, Seneca a plecat de dimineaţă la tribunal pentru că astăzi avea termen şi probabil că se va întoarce după-masă.

După ce îl înjură şi pe student, luminat, Maromet i se adresă din nou miliţianului :

– Mergi în poartă şi, când o veni Seneca de la Tribunal, să mi-l aduci mie! I-arăt eu lui Seneca, Dumnezeii mă-sii!

După mai bine de jumătate de secol care a trecut de atunci, mă întreb dacă miliţianul l-o mai fi aşteptând şi acum pe Seneca, în poarta închisorii.

(Sursa)

(Va urma – postarea anterioara aici)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *