“De Paştele lui 1951, eram la închisoarea Aiud. Dimineaţa, când garda se schimba, încălcând toate regulamentele draconice ale închisorii, i-am spus gardianului (unul dintre cei mai cruzi): ‘Hristos a înviat!’. A ezitat câteva clipe, în care, ca într-o străfulgerare, am vazut perindându-se pe chipul lui inocenţa copilăriei când mama sau bunica te ducea de mână la biserică şi când auzea glasul ca de înger al preotului spunând: ‘Hristos a inviat!’. După această clipă de ezitare, mi-a răspuns în şoaptă: ‘Adevărat a înviat!’.
A fost pentru mine cea mai sigură dovadă că nu mă înşelasem niciodată în această privinţă: cel care ma tortura îmi confirma învierea Domnului! Am plâns în tăcere, cu lacrimi de bucurie.”
(Preot Gheorghe Calciu Dumitreasa, Mărturisitorul prigonit, Crigarux, 2007, pp. 83-84)