Nu există ţară pentru bătrâni (No country for old men) I

IMG_03227_resize„Acolo unde ieşeai pe uşa din spate a casei ăleia era odată o copaie de apă din piatră care zăcea în buruienile de pe o latură a casei. O ţeavă galvanizată cobora de pe acoperiş şi copaia era mai tot timpul plină şi îmi amintesc că m-am oprit odată acolo, m-am ghemuit, m-am uitat la copaie şi am început să mă gândesc la ea. Nu ştiu de cât timp stătea acolo. De o sută de ani. De două sute. Se putea vedea urmele de daltă pe piatră. Era tăiată dintr-o stâncă solidă, era lungă de vreo doi metri, lată de vreo juma’ de metru şi cam tot atît de adâncă. Cioplită pur şi simplu în piatră. Şi am început să mă gîndesc la omul care făcuse aşa ceva. Ţara asta nu avusese niciodată parte de cine ştie ce vremuri de pace de care să fi ştiut eu sau oricum nu prea multă vreme. De-atunci încoace am citit ceva despre istoria ei şi nu cred să fi avut vreodată aşa ceva. Dar bărbatul ăla s-a pus pe treabă cu un ciocan şi o dalta şi a cioplit o copaie din piatră pentru apa care să ţină zece mii de ani. De ce-a făcut-o? În ce credea el? Nu în faptul că nimic n-o să se schimbe.

Adică lucrul care ţi-ar trece întâi prin cap, bănuiesc eu. Trebuia să fie mai deştept de-atîta. M-am gândit multă vreme la asta. M-am gândit la el şi după ce-am plecat de-acolo şi casă s-a făcut fărâme. Trebe să spun că şi-acuma copaia de apă e tot acolo. N-ar fi deloc uşor s-o urneşti din loc, ascultă-mă ce-ţi spun. Aşa că m-am gândit la el cum stătea acolo cu ciocanul şi dalta lui nu ştiu poate numai câte o oră sau două după cină. Şi trebe să zic că singurul lucru la care mă pot gândi e că în sufletul lui a existat un soi de legământ. Doar că eu n-am deloc intenţia să cioplesc o copaie de apă din piatră. Dar mi-ar plăcea să fiu şi eu în stare să fac un aşa legământ. Cred că e lucrul care mi-l doresc cel mai tare.”

„După ce-a murit, l-am visat de două ori. […] În al doilea [vis] se făcea că ne-am întors amândoi în vremurile de odinioară şi eu eram călăre pe  un cal şi mergeam noaptea prin munţi. Mergeam printr-o trecătoare prin munţi.

Era frig şi pe jos era zăpadă, iar el a trecut pe lîngă mine şi a continuă să meargă. N-a zis nici o clipă nimic. Doar a trecut cu calul pe lângă mine şi avea o pătură înfăşurată în jurul lui şi ţinea capul plecat, iar când a trecut pe lîngă mine, am văzut că ducea jar într-un corn de bizon aşa cum făceau oamenii pe vremuri, şi am izbutit să văd cornul după lumina dinăuntrul lui. Cam de culoarea lunii. Şi în visul ăla ştiam că el o să se ducă înainte şi că are de gând să facă un foc undeva în întunericul şi frigul de afară, şi mai ştiam că, oricând o fi să ajung şi eu, el o să fie acolo.”

(Cormac McCarthy – Nu există ţară pentru bătrâni. În româneşte la Polirom, 2010)

 

2 Comments

  1. Reply
    Valentin 7 Aug ’10

    Ma omori cu cartile astea; ce bine ca n-am vazut filmele!
    O sa-mi pun in “caietul cu ziceri”:
    [ şi mai ştiam că, oricând o fi să ajung şi eu, el o să fie acolo ]

  2. Reply
    bogdan 7 Aug ’10

    Mai bine că nu le-ai văzut. Şi n-o zic pentru ar fi proaste. Dar cel puţin nu te lipsi de cititul cărţilor: ar fi păcat.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *