Drumul (The Road) I

Fără titlu“Îşi aminti că s-a trezit odată, într-o asemenea noapte, şi a auzit clămpănitul crabilor în cratiţa în care lăsase nişte oase de antricot de la cină. Tăciunii sleiţi, de un roşu adânc, ai focului din lemne aduse de ape, abia pulsând în vântul dinspre mare. Zăcea sub miriade de stele. Orizontul negru al mării. S-a ridicat, a înaintat pe ţărm şi-a stat cu picioarele goale pe nisip şi s-a uitat cum se-apropie valul palid de-a lungul ţărmului şi se prăvale şi iar se-ntunecă. Când s-a întors la foc, s-a lăsat în genunchi lângă ea şi i-a mângâiat părul în timp ce dormea şi şi-a spus că, dac-ar fi fost Dumnezeu, ar fi făcut lumea exact aşa cum este, nicicum altfel.”

“Zilele se scurgeau una după alta, fără număr şi fără semne-n calendar. Pe şoseaua interstatală, în depărtare, şiruri lungi de maşini arse, mâncate de rugină. Jantele dezvelite ale roţilor zăceau într-un sediment gri, întărit, de cauciuc topit, în inele de sârmă înnegrite. Cadavrele incinerate, zbârcite până la dimensiunea unui copil, pe arcurile dezgolite ale scaunelor. Zece mii de visuri îngropate în inimile lor răsfierte. Mergeau mai departe. Călcând pe lumea moartă, asemenea şobolanilor pe-o roată. Nopţile cu liniştea lor mormântală, cu bezna încă şi mai adâncă. Atât de frig. Abia dacă-şi vorbeau. Tuşea tot timpul, băiatul îl privea cum scuipa sânge. Târându-se mai departe. Jegos, zdrenţăros, fără speranţă. Se oprea, se sprijinea de cărucior, băiatul continua să meargă, apoi se oprea şi se uita în urmă, iar el îşi ridica ochii plini de lacrimi şi-l vedea acolo, în drum, uitându-se la el peste umăr, dintr-un viitor inimaginabil, luminând în acea pustietate ca un tabernacol.”

(Cormack McCarthy, Drumul)

One Comment

  1. Reply
    George Musat 23 Jul ’10

    m-ai lasat fara cuvinte …
    de azi, urmaresc si acest blog 🙂

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *