Despre legitimitatea estetică a căsătoriei

Untitled“Mă plimb uneori cu paşi mici pe stradă, cu gândurile duse la treburile mele, atent totuşi la impresiile pe care mi le procură anturajul meu de moment. Am văzut cum o femeie sărmană, care-şi ţinea copilul la piept, vindea nu ştiu ce nimicuri direct pe stradă, neadapostindu-se în nici un fel, deşi ploua şi era vânt. Era curată, amabilă, iar copilul avea scutece curate. Am văzut-o de mai multe ori.

O distinsă doamnă, văzând scena, a certat-o că nu lăsase copilul acasă, pentru că, zicea ea, el nu putea decât s-o încurce. A trecut pe lângă ea şi un pastor. Văzând-o, s-a apropiat de ea şi a vrut să se ocupe personal de găsirea unui loc pentru copil, într-o creşă. Ea i-a mulţumit frumos, dar trebuia să fi văzut tu însuţi privirea pe care femeia i-a adresat-o copilului, aplecându-se asupra lui.

Dacă micuţul ar fi fost atins de ger, privirea ei l-ar fi încălzit pe loc; dac-ar fi fost mort de frig, privirea ei l-ar fi readus instantaneu la viaţă; dac-ar fi suferit de foame şi de sete, binecuvântarea acestei priviri l-ar fi făcut să suporte povara. Copilul însă dormea, aşa că surâsul lui n-o putuse recompensa pe mamă. Pentru această femeie, copilul era o binecuvântare. Dac-aş fi fost pictor, n-aş mai fi pictat niciodată altceva decât chipul acestei femei. Un astfel de spectacol este foarte rar; e ca o floare rară pe care n-o găseşti decât datorită unei întâmplări fericite. Dar lumea spiritului nu se supune rigorilor vanităţii; dac-ai găsit planta, o vei vedea mereu înflorită.

Şi eu am văzut acea femeie de mai multe ori. I-am arătat-o soţiei mele. Fără să-mi fi dat aere, fără să-i fi trimis cadouri scumpe, ca şi cum aş fi fost învestit cu un mandat divin să distribui recompense. M-am arătat umil în faţa ei. Femeia aceasta nu are nevoie nici de aur, nici de distinse doamne, nici de creşe, nici de pastori, nici de un biet consilier de tribunal al curţii şi al oraşului ori de soţia acestuia. Pe scurt, ea nu are nevoie de nimic, în afara dorinţei ca copilul s-o iubească, mai târziu, tot aşa de tandru. Poate că nici de asta nu are nevoie; ar fi însă o recompensă pe care o merită. Cerul nu va întârzia s-o recompenseze cu binecuvântarea sa. Nu poţi nega că acest lucru este frumos şi că îţi poate mişca şi inima ta împietrită.

Iată de ce, pentru a te determină să recunoşti că un copil este o binecuvântare, n-am recurs la sperietorile pe care mai toată lumea le foloseşte, când e vorba de celibatari: singurătatea în care se vor găsi mai târziu, nefericirea de care vor fi copleşiţi pentru că nu sunt înconjuraţi de o droaie de copii.”

Søren Kirkegaard, “Legitimitatea estetică a căsătoriei”, Editura Maşina de scris, Bucureşti, 1998

2 Comments

  1. Reply
    Catalin 22 Jun ’10

    Fragmentul pe care l-ai ales este extraordinar. Prima fotografie cu aia mica si cu sotia este geniala. Are ceva din filmele italiene man. Super!!!

  2. Reply
    bogdan 22 Jun ’10

    Multumesc, maestre Catalin! Esti prea dragut!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *