Amintiri fără memorie | Memories without memory
Trăiască România, ţara în care ne batem joc de tot pentru a pune în loc nimic!
Leave a comment or subscribe to feed. If you don't have a feed reader, you can always have these articles delivered to your email inbox. Click here to sign up.
Frumoasa imagine.
Ce nevoie e de amintiri?
Ce se intimpla e clar: dezastru.
Da… romanul distruge pentru ca e deja o dorinta subconstienta apasatoare. Stim ca totul e gresit. Problema e ca nimeni, nici mama, nici tata, nici tovarasa profesoara, nici televiziunea, nici politicienii nu ne invata sa si reconstruim. Poate doar cartile… unele dintre ele, dar cine mai are timp sa le citeasca atata timp cat suntem ocupati cu mentinerea subzistentei. Se spune ca romanul stie numai sa se vaite. Pai ce sa faca?… Nu il invata nimeni sa faca altceva. Nu il invata nimeni faptul ca trebuie si POATE sa isi asume responsabilitatea pentru propria viata. Nu il invata nimeni ca SE POATE, ca nu e un nimeni. Si DA, este nevoie sa fie invatat… pentru ca nu are nici o vina omul de rand care se naste si este indoctrinat timp de zeci de ani de zile cu dogmele si stilul de viata pe care trebuie sa il adopte ca sa deserveasca un sistem murdar. Si mie imi spunea mama de mica, ca daca nu invat sa fiu vulpe si sa mint nu o sa ajung nicaieri. Ca o viata frumoasa este un basm si atat. Ca trebuie sa invat sa suport. In scoala am fost invatata sa repet dupa manuale, fara a fi stimulata sau fara a avea voie sa imi exprim o parere contrara sau sa pun la indoiala ceva. Si daca repetam bine, ca un robotel, eram rasplatita cu nota 10. Abia mai tarziu am inteles ca in naivitatea mea de copil am preferat nota aia inutila in schimbul libertatii mele de gandire si cu pretul unui somn dulce in intuneric. Romanul a invatat, prin repetitie infinita, sa spuna ASTA E. Dar in adancul sau stie cumva, ca ceva nu e bine… si atunci distruge. Peisajul acela dezolant… cu statuia facuta bucati este defapt o imagine perfecta a ceea ce se petrece si in interiorul nostru. Trebuie intr-un fel, prin nu stiu ce minune sa ne adunam, sa redescoperim frumosul, sa ne aducem aminte ca fiecare dintre noi este cineva si ca putem crea ceva bun. Si abia atunci vom putea pune ceva in loc. Insa, pentru asta trebuie sa incepem sa ne TREZIM.
Continuand postul de mai sus … “asta este” … asta este tara, astia suntem noi … asta a spus si ciobanul din Miorita: nu a fugit, nu i-a omorat pe ceilalti ciobani in somn (el era singur ei erau doi – sanse inegale), nu a avut un dialog cu ei (ca tot e la moda treaba cu comunicarea), nu a facut nimic din ce ar fi putut sa-i schimbe destinul. S-a impacat cu ideea ca “asta este”. Unii mai completeaza expresia cu: ” ce dracu’ sa-i faci? … ca si cand exista un destin implacabil care nu poate fi schimbat niciodata, sub nicio forma, caruia nu ai nicio sansa sa i te opui si chiar daca ai face-o rezultatul este acelasi. Daca este acelasi ce rost mai are sa i te opui? Pentru a intelege mai bine ce ni se intampla si de ce ni se intampla, cititi Psihologia poporului roman a profesorului Draghicescu: o carte scrisa acum aproape 100 de ani, mai actuala ca niciodata, la fel ca si Caragiale. Poporul asta este condamnat sa repete aceleasi greseli din care sa nu invete nimic, niciodata.
O sa ma rezum la imagine.Aglomerata compozitional si oleac` inclinata spre stinga ?
spor.
Când l-ai fotografiat?
Este cumva același: http://lomo.ro/imagine/10924 ?
Exprima foarte bine realitatea romaneasca actuala. N-ai cu cine!
Ba cred ca ai cu cine. Cu voi? Cu cei care inca se mai scandalizeaza si inca le pasa de anumite lucruri. Inca mai avem timp sa recuperam… Dar poate o furtuna si materialul prost a detronat aceasta personalitate? Mai si glumesc… Cu toate acestea nu am sa zic ca indivizii nu sunt niste nesimtiti… dar ma intreb cat a luat sa se repare aceasta “detronare”?
din pacate asa e…foarte sugestiva fotografia!